La Ţară

Primarul din Pietrari ezită să dea drumul la lucrări

„Îmi este teamă că nu voi mai primi fondurile promise de de guvernanţi”- se justifică alesul din comuna vâlceană

Primarul comunei Pietrari, Nicolae Moraru, a scos la licitaţie două pachete de lucrări pentru reabilitarea drumurilor de interes local şi a două poduri din localitate. Cu toate acestea, edilul-şef din comuna vâlceană se arată sceptic în privinţa realizării acestor lucrări într-un termen scurt. Ales sub sigla PDL, Nicolae Moraru îşi pune serioase întrebări privind alocarea banilor într-un termen scurt, grija lui cea mai mare fiind să nu se trezească cu conturile instituţiei blocate de către constructor.

Investiţie de 10 milioane lei

Proiectul de reabilitare a opt kilometri de drum din Pietrari şi cel de refacere a două poduri, prinse în finanţare pe Ordonanţa de Urgenţă 577, îi dau serioase bătăi de cap primarului Nicolae Moraru. „Îmi este teamă să dau drumul la lucrări. Licitaţia a fost deja adjudecată, dar mă tem să nu mă trezesc tăiat de pe lista de finanţare urgentă şi să ajung cu conturile blocate. Nu pot să dau un termen clar de finalizare a acestei investiţii. Cele două pachete ajung la o valoare de 100 miliarde lei vechi. Sunt opt kilometri de drumuri comunale care vor fi asfaltaţi şi două poduri, dintre care unul de aproximativ 40 de metri. Numai acest obiectiv se ridică la o valoare de 20 de miliarde lei vechi. Aştept să văd o primă tranşă din bani pentru a putea să chem constructorul la muncă. Ne-au momit cu creditele la Trezorerie, dar să ştiţi că nu reprezintă o soluţie pentru comunele care nu au agenţi economici importanţi pe raza localităţii”, consideră alesul din Pietrari.

Baza bugetului, impozitele locale

Având ca bază sigură a bugetului local doar taxele şi impozitele colectate de la populaţie este de înţeles de ce edilul din Pietrari se fereşte de contractarea unor credite din Trezorerie. „Suprafaţa totală a comunei este de 19,5 kilometri pătraţi. Ce impozite să colectezi? Nu avem mari posesori de terenuri care să dezvolte afaceri în agricultură, doar vreo trei patru familii tinere care s-au apucat de apicultură şi se descurcă binişor. Târgul săptămânal din localitate, altă dată unul din cele mai mari târguri din zonă, acum este menţinut doar pentru comercianţii de produse second-hand şi de chilipiruri”, îşi inventariază sursele de venit primarul din Pietrari. O altă sursă de venit o reprezintă centrul de îngrijire a persoanelor vârstnice, inaugurat în decembrie 2012, cu o capacitate de opt locuri. „Este un proiect finanţat din fonduri europene. Cereri există, dar va trebui să facem o selecţie a persoanelor care vor beneficia de aceste servicii în condiţiile în care noi va trebui să asigurăm plata personalului angajat”, mai spune primarul Moraru.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...