Continuă seria iniţiativelor legislative în Parlamentul României destinate femeilor aflate în pericol din cauza violenţei exercitate de parteneri asupra lor. Ultima dintre normele votate în plen dă posibilitatea deschiderii unei acţiuni judecătoreşti fără obligaţia de a plăti taxa de timbru, înlesnire la care pot apela numai femeile care doresc să se separe de soţii lor din motive de violenţă domestică, dovedită deja. Susţin orice iniţiativă legislativă care le poate ajuta pe femei să evite pericolul de moarte la care pot fi expuse la un moment dat. Rămân însă la părerea mea că asemenea iniţiative nu fac decât să peticească o situaţie asupra căreia trebuie intervenit cu fermitate la debut. Să nu uităm că, în urmă cu câteva zeci de ani, statul şi societatea civilă au intervenit în problemele de violenţă familială construind şi administrând imobile în care mamele şi copiii lor se pot refugia din faţa acestor manifestări de violenţă petrecute în casele lor.
A impresionat cu ceva această decizie pe criminali?
I-a făcut mai prudenţi în acţiunile lor? Nicidecum.
E bine că mamele şi copiii lor au unde se ascunde de furia vreunui ieşit din minţi, dar aceasta nu rezolvă problema, ajunsă deja într-o fază acută a dezvoltării ei. Câte locuri de refugiu pentru femei şi copii abuzaţi sunt în România acum?
Cu siguranţă foarte puţine comparativ cu numărul femeilor şi copiilor care suportă în tăcere, zi de zi, tratamentul abuziv al celui care se crede stăpânul lor. Nu, un abuzator nu se va opri niciodată decât în faţa unei forţe care i se opune cu asprime şi cu fermitate la primele lui acţiuni de acest fel. Şi forţa aceea nu poate fi decât a statului şi a unei societăţi civile determinată să-i izoleze pentru o vreme de societate pe abuzatori şi pe criminali.
Instituţiile de forţă ale statului sunt cunoscute. Trebuie întrebate ce au de gând în exercitarea forţei cu care au fost împuternicite prin lege, pentru a interveni la originea violenţei în spaţiul familial, nu la finalul ei, pentru a constata o crimă şi pentru a alerga pe criminal fără să-l prindă niciodată. Instituţiile finanţate pentru acţiune socială trebuie să dea socoteală, de asemenea, pentru fiecare copil violat şi pentru fiecare femeie ucisă în familia sa. Absenţa unor anchete serioase şi a unor decizii ferme de separare a copiilor şi a femeilor de masculul scăpat de sub control, denunţă multă nepricepere şi mult dezinteres din partea lucrătorilor sociali. Cât despre societate, în general, filozofia batistei pe ţambal şi a sfântului secret comunitar macină de la temelie comunităţile româneşti.
Deci, nu eliminarea taxei pentru deschiderea procesului de divorţ este ceea ce aşteaptă femeile abuzate de bărbaţi în familiile lor, ci punerea la punct a partenerului la prima palmă pe care aceasta a primit-o, în condiţiile în care statul a aflat de ea. Punerea la punct este, în cazul acesta, lipsirea de libertate fie şi pentru o perioadă simbolică, cu agravare serioasă în cazul oricărui mod de a recidiva. Drumul către crimele la care asistăm acum s-a deschis întotdeauna cu palma aceea, de neacceptat.
Deputat, Eugen Neaţa!
