Ca urmare a numeroaselor solicitări ale locuitorilor din zonă şi în urma consultării şi avizului Biroului Poliţiei Rutiere, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a instituit, începând cu data de 8 octombrie pe mai multe străzi din cartierul CPL regimul de circulaţie cu sens unic.
Astfel, pe strada Banu Mărăcine se va circula doar pe sensul Sud – Nord (dinspre buulevardul Nicolae Bălcescu spre strada Matei Basarab). Pe străzile Mitropolit Filaret, Mareşal Prezan şi Preda Buzescu se va circula doar în sensul Est - Vest (dinspre strada Banu Mărăcine spre strada Topolog), acelaşi sens fiind instituit şi pe strada Ioniţă Oteteleşanu, dar numai pe segmentul dintre străzile Banu Mărăcine şi Topopog, pe restul străzii (cuprins între străzile Banu Mărăcine şi Ferdinand) putându-se circula în ambele sensuri. De asemenea, pe străzile Nicolae Filipescu, Iancu Jianu, Neagoe Basarab şi Duiliu Zamfirescu se va circula în sensul Vest – Est, respectiv dinspre strada Topolog spre strada Banu Mărăcine.
În urma întroducerii acestor modificări se estimează o fluidizare a traficului rutier în zonă, o reducere a accidentelor de circulaţie, dar şi creşterea siguranţei pietonale. Conducătorii auto sunt rugaţi să circule cu prudenţă şi să se conformeze noilor reglementări.








