Opinii

 

Deşertificarea Olteniei de sud şi de mijloc

Omul modifică înfăţişarea locurilor pe care le stăpâneşte, imprimă schimbări adesea dramatice, iar o mare parte din Oltenia, cel puţin jumătatea dinspre Dunăre ilustrează cu prisosinţă acest lucru. Cu secole în urmă, acest areal era acoperit de păduri greu de străbătut, pline de tot felul d vieţuitoare. Au rămas unele denumiri evocatoare, Teleorman, de pildă, care în limba turcă înseamnă pădure nebună. Pădurile au fost sacrificate pentru a face loc exploatărilor agricole, terenul fiind deosebit de mănos. Oltenia era o mare producătoare de cereale, ca şi Muntenia de altfel, exportând masiv pe calea porturilor dunărene, facilitate de care puţine ţări se bucură. Romania Mare se dezvolta puternic, leul românesc rivaliza cu oricare altă monedă a vremii, modernizarea ţării reîntregite ţinea un ritm rapid, reţeaua de căi ferate a împânzit ţara, amintim doar că uzinele Malaxa au fabricat peste 100 de locomotive performante pentru acea vreme, învăţământul făcuse un pas uriaş, impulsionat în Oltenia de marele patriot Ion Mihalache, vârf al partidului Naţional Ţărănesc. Ocuparea ţării de armatele sovietice şi impunerea unei conduceri comuniste a însemnat un adevărat dezastru pentru ţară. Colectivizarea agriculturii s-a făcut şi în Oltenia, cu un mare preţ de sânge. Oamenii gospodari (chiaburii) şi elita intelectuală au fost duşi la Canal spre exterminare, iar securitatea umplea cu sârg toate locurile de detenţie pentru politici. Primele decenii de comunism au fost cumplite. Calitatea pământului se degrada. Avertizat de specialişti asupra acestui fapt, Nicolae Ceauşescu a iniţiat un amplu proiect de creare de perdele forestiere. După loviluţia din decembrie 1989, prin neaplicarea punctului 8 din Declaraţia de la Timişoara, la conducerea primăriilor a (re)venit nomenclatura partidului comunist şi urmaşii securităţii. Tot ce lăsase Ceauşescu trebuia distrus. Toate reţelele forestiere , bine dezvoltate, au fost tăiate fără milă, sub privirile indiferente şi complicitatea poliţiei. Sub aspectul culorii politice, toată această vastă zonă a revenit PSD. A urmat deşertificarea. Evident, aceasta poate fi stopată, totul depinzând de factorul politic. Dezastrul Romaniei la ora actuală ţine de discrepanţa dintre compoziţia Parlamentului European faţă de cel de la noi, acesta din urmă fiind dominat de PSD, pe când în toată Europa forţa dominantă este crestin-democraţia, nereprezentată la noi. La presiunea UE, Guvernul a hotărât că primarii, viceprimarii etc pot migra către un alt partid (preferabil, potrivi UE, de la PSD spre crestin-democraţie) fără să-şi piardă mandatul, dimpotrivă, această trecere este salutată ca benefică. Partidul Naţional Ţărănesc, cu o glorie istorică de necontestat, nu este reprezentat în Parlament! Migrarea primarilor poate fi o soluţie pentru redresarea României. Dacă administraţia uneia sau a câtorva comune din centrul deşertului oltenesc trece la crestin-democraţie, pe hartă va apărea curând o zonă verde în mijlocul pustiului nisipos, altfel în plină expansiune. Vor avea însă, unii primari, curajul, determinarea, demnitatea şi dragostea de ţară indispensabile acestui pas, sau, după deşertificare va urma depopularea masivă a unei zone greu locuibile.

Domnule Mihaiţă Constantin Beştea, Primar al Olteniţei

Această scrisoare are confidenţial. Unii medici scriitori sunt in anumită măsură şi vizionari. Vă mulţumesc pentru răspunsul Dvs, diplomatic şi competent. Nu doar PSD a condus ţara, aşa spuneţi Cu puţin semnificative excepţii şi de durată scurtă, odată cu cele 3 mandate ale lui II (agent KGB, crime imprescriptibile etc) PSD a adus Romania în pragul falimentului actual , când Bolojan trebuie sprijinit, cum spuneţi. PSD a aavut majoritatea in Parlament unde s-au elaborat legi antiromâneşti ( Crin Antonescu, rus lipovean propus de UDMR, aliatul fidel al PSD, pentru presedinte, cu legea care elimină de la drepturi aproape toţi luptătprii anticomunişti).PSD are majoritatea primăriilor, de unde îsi asigură voturile. Idem Curtea Constituţională, cu deciziile ei oribile pentru care suntem atât de criticaţi de USA cu care niciodată Romania u a mai avut relaţii atât de proaste (după război, desigur). Cine conduce Romania PSD? Urmaşii criminalilor securităţii gen Alexandru Rafia, si cei ai activului PCR Mircea Beuran, fost membru CC al UTC, urmând să plece la Moscova pentru aceiaşi instrucţie ca Ion Iliescu. In PSD sunt urmaşi asasinilor lui Iuliu Maniu si Ion Mihalache, distrugătorii PNŢ, partidul făuritor al Romaniei Mari.

O soluţie care vi se va părea utopică: revigorarea transportului fluvial, inclusiv canalul Dunăre-Bucuresti, finalizat 85%. O Ligă a primarilor porturilor noastre, cu primari care trec la crestin-democraţie, ideologia care a generat prosperitatea post belică a vestului Europei, unde migrează românii. In cooperare cu bulgarii care trec la moneda Euro si au deficit minim PIB. PSD trebuie părăsit. Circulaţia rutieră va fi f curând suprataxată (poluare, incălzirea climei, restricţii la carburant). Viitorul este calea ferată şi navigaţia. Aproape distruse de PSD. În Parlamentul României e nevoie de crestin-democraţi, asemeni Parlamentului European. Romania e acum izolată. SUA ne critică puternic si ne sancţionează. La înmormântarea lui I I, liderul PSD, nu a participat nimeni din afară, nici un ambasador. Doar Rusia a transmis mesaj de regrete. Diaspora noastră este si ea ostilă PSD.

Mă bucur că sunteţi deschis dialogului , permeabil la idei novatoare şi de bună credinţă. Anularea alegerilor din 6 dec 2024 , fără motiv, aspru criticată de USA, a prăbuşit democraţia. Doar primarii o pot reinstaura, prin părăsirea PSD, partid de care prea mulţi primari sunt legati prin firele corupţiei. Modelul de primar PSD e Radu Mazăre (Constanţa) şi Mircia Gutău (Rm Vâlcea).

Din nou, va asigur de toată preţuirea noastră

Corneliu Zeana, Presednte AMSPR

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...