Media de vârstă a timişorenilor de la Ruyned abia sare de 16 ani, dar trupa de metal nu se încurcă în acest amănunt
2024-2025 s-au dovedit a fi doi ani fructuoşi pentru adolescenţii timişoreni împătimiţi de metal. Un prim pas important a fost făcut în iunie 2024, când bateristul formaţiei, Mihai Marinescu a „recoltat” premiul Best Drummer la Festivalul Constelaţii Rock din Râmnicu Vâlcea. Apoi, surprizele plăcute nu au contenit să apară.
Paşi rapizi către succes
La 15-16 ani, succesul în muzică poate părea un vi îndepărtat, dar pentru adolescenţii timişoreni din trupa Ruyned lucrurile par să se fi aşezat pe cel mai bun făgaş posibil într-un timp relativ scurt
„A început cam în perioada în care am deschis concertul din Cluj al celor de la Diocletian. Acolo, promotorul trupei ne-a văzut şi i-a plăcut cum am cântat. Ne-am reîntâlnit cu el la Exit Festival în Novi-Sad. A văzut potenţial în noi şi ne-a propus un turneu în Japonia pe care nu am putut să-l refuzam. Suntem foarte fericiţi şi onoraţi să fim prima trupă din Romania invitată într-un turneu turneu în Japonia”, spune Bogdan Mateescu, voce şi chitară în cadrul trupei Ruyned.
Test exotic vreme de jumătate de lună
Între 17 şi 30 iulie, cei trei componenţi ai trupei Ruyned au lăsat în spate România şi Europa pentru a evolua pe scenele din Japonia.
„Premiul de la Constelaţii Rock 2024 a fost câştigat de Mihai. A fost extrem de fericit că a fost desemnat cel mai bun baterist şi l-a motivat să devină şi mai bun. Suntem mândri ca piesele noastre ne pun în valoare şi din punct de vedere individual, cât şi ca trupă. Apoi am câştigat Olimpiada Naţională De Thrash 2024, victorie ce ne-a oferit şansa de a concerta la Exit Festival, la Novi Sad”
– Bogdan Mateescu.
„A fost prima oară când am stat împreună de dimineaţa până seara timp de două săptămâni. Modul lor de a organiza concertele diferă mult de ce vedem în zona occidental. Acolo, un show poate include până la nouă formaţii, dar publicul plăteşte pentru trupa pe care o preferă. Au fost şi emoţii, normal, dar am avut un public super ok.Am mizat şi pe faptul că Japonia este locul unde s-au născut multe trupe ce ne-au inspirat (Abigail, Sabbat, GISM) şi era normal ca publicul să se comporte adecvat muzicii pe care o cântăm. În prima săptămâna am fot destul de agitaţi, asta şi pentru că aveam concert după concert în diverse oraşe din Japonia. Am trăit cam în ritmul în care trăiesc piloţii de Formula 1”, mai spune vocalistul trupei.
Un gen muzical mai bine văzut peste hotare
Chiar dacă nu refuză show-urile din România, cei trei băieţi: Bogdan, Mihai şi Tibi sunt de părere că piaţa muzicală autohtonă este prea conservatoare pe segmentul metal.
„Scena metal din alte ţări este mult mai bună ca cea din România. În România trupe sunt, dar oamenii care vin la concerte nu vor să plătească bilete "pentru că e prea scump" sau se gândesc de ce ar trebui să dea bani la trupe aşa mici când pot să se ducă să vadă trupe mari care cânta de peste 20 de ani. Tot aceeaşi oameni se plâng apoi că nu sunt trupe noi de metal în România. Publicul din alte ţări are este mai dedicat acestui gen de metal pe care îl cântăm noi. Speranţele noastre sunt ca în 10 ani, să zicem, să avem peste 5 albume la activ, cu multe concerte în România, dar şi în alte ţări şi pe alte continente”, adaugă Bogdan Mateescu.
Festivalul „Constelaţii Rock”, care le-a deschis celor de la Ruyned calea spre succes revine la finalul acestei săptămâni la Arenele Traian din Râmnicu Vâlcea într-un show concurs de 3 zile, cu recitaluri speciale susţinute de Civic Rebels, Semnal M, The Magnific, Survolaj, Alexandra Căpitănescu Band şi Antract.














