Economic

Alarmă la Centrul de Convenţii şi Expoziţii Nord-Oltenia

Nemţii de la Global Energy Solutions se retrag din proiectul lui Constantin Roibu

Centrul Expoziţional din zona Călimăneşti-Seaca este ameninţat din nou cu falimentul după ce partenerii fostului director al SC Oltchim SA, Constantin Roibu, nemţii de la Global Energy Solutions au anunţat că intenţionează să se retragă din proiectul de cercetare ce urma să fie dezvoltat în oraşul de pe Valea Oltului.

La începutul acestei luni, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, anunţa semnarea unui contract între GES şi Centrul de Convenţii şi Expoziţii „Nord-Oltenia”, compania germană urmând să iniţieze un program de cercetare, dezvoltare şi promovare pentru producerea celulelor fotovoltaice din celule anorganice în două dintre spaţiile centrului ridicat pe bani europeni. În afacerea nemţilor, partener era şi fostul director al combinatului chimic Râmnicu Vâlcea, Constantin Roibu.

Nemţii au plecat, primarul se roagă să nu fie adevărat

Fără a comunica o decizie privind retragerea lor din acest proiect, nemţii de la GES au decis să se retragă, vestea fiind încă ţinută la secret de autorităţile judeţene. „Nu ştiu nimic despre o retragere a celor de la Global Energy Solutions din acest proiect. Nu mi-a comunicat nimeni nimic şi eu ar trebui să aflu primul”, spune stupefiat directorul centrului Expo Nord-Oltenia, Florin Brăgău. Vestea l-a luat prin surprindere şi pe primarul localităţii, Florinel Constantinescu. „Am auzit şi eu acest lucru, dar nu îmi vine să cred. Până în prezent nu ne-a venit nicio scrisoare oficială. Avem un contract semnat pentru închirierea acelor spaţii. Nu cred că se pot retrage aşa uşor”, susţine primarul din Călimăneşti. Anul trecut, încasările realizate de centru expoziţional de la Seaca abia au atins suma de 22.000 lei, în timp ce proiecţia bugetară făcută de fosta conducere prevedea venituri de 1,5 milioane lei şi cheltuieli de 1,4 milioane lei. Realizată din fonduri europene, investiţia de la Seaca a „înghiţit” 8,4 milioane euro, din care 6,6 milioane reprezintă contribuţia UE la proiect. Pe finalul anului trecut, saloanele expoziţionale ale centrului fuseseră deja debranşate de la utilităţi, aceeaşi soartă părând să se abată şi acum asupra sa.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

24.09.2014 - 18:09vasilica:bragau viseaza la bani multi, la firme in domeniul electric, angajeaza oameni la gri (o parte pe carte restul la negru)se crede Warren Buffett, un mascarici

22.05.2014 - 23:13nenea flori:nenea acela care a fost cu mita la hidrocentrale, a alungat nemtii, a amenintat si a vrut sa fure secretul!!! intrebati si cercetati!!!

26.02.2013 - 10:05privat:ati vrut usl luati usl

Pagina 1 din 1 (3 comentarii din 3)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...