Sport

Fotbal, Liga a 2-a - CSM Râmnicu Vâlcea

Pelici vrea să câştige vestiarul: Jucătorii sunt cei mai importanţi pentru mine

Săptămâna trecută a fost una furtunoasă în Zăvoi, Laurenţiu Tudor a fost obligat să demisioneze, în locul său fiind adus fostul antrenor al Voinţei Sibiu, Alexandru Pelici

Noul tehnician al CSM-ului, Alexandru Pelici, a promovat şi a pregătit Voinţa Sibiu în Liga 1. Vara trecută, Pelici a declinat oferta vâlcenilor, alegând Voinţa, echipă care ulterior s-a desfiinţat. Luni, antrenorul a condus prima sa şedinţă de pregătire la Vâlcea.

„Atunci aveam o datorie morală faţă de Sibiu, unde am cunoscut clipe minunate. Acum, am acceptat să vin la Vâlcea, nu vin să mă îmbogăţesc, vreau să facem treabă bună. În primul rând, voi avea o discuţie cu jucătorii, să văd care este situaţia lor, dacă au nemulţumiri şi dacă le pot rezolva. Pentru mine, jucătorii sunt cei mai importanţi, cu ei lucrez. Mai este puţin timp până începe returul, nu mai este timp să schimbăm sistemul, vom continua la fel, dar cu timpul trebuie să înveţe şi alte sisteme”, a explicat Pelici, adeptul modulului 3-4-3.
Deşi toţi foştii tehnicieni au plecat din Zăvoi declarându-se dezamăgiţi de atitudinea patronului Rufă, Pelici este tranşant. „Am discutat cu dânsul, i-am explicat că doar eu decid în privinţa echipei. De altfel, vom face contractul de aşa natură încât să poată fi reziliat unilateral, şi patronul dacă este nemulţumit de mine, dar şi invers”.
Noul tehnician a adus deja un jucător, pe atacantul Istvan Szabo (25 ani), pe care l-a avut elev şi la Voinţa Sibiu. „Patronul a spus că ar mai fi nevoie de un mijlocaş central. Voi vedea echipa, aştept să cunosc băieţii şi dacă va mai fi nevoie de jucători, vom încerca să mai aducem”.

"Patronul a spus că ar mai fi nevoie de un mijlocaş central. Voi vedea echipa, aştept să cunosc băieţii şi dacă va mai fi nevoie de jucători, vom încerca să mai aducem.", Alexandru Pelici, antrenor CSM Rm. Vâlcea

Tudor, demis a doua oară

Antrenorul Laurenţiu Tudor a fost obligat să părăsească pentru a doua oară Vâlcea în decurs de un an, după disensiunile avute cu patronul Cătălin Rufă. În ciuda rezultatelor bune din finalul turului, Tudor s-a văzut nevoit să părăsească echipa chiar în ultima zi de cantonament la Snagov. Deşi erau buni prieteni, Tudor şi Rufă ajung mereu la cuţite când colaborează la CSM. „Nu pot lucra aşa, îmi pare foarte rău, pentru că se făcuse o echipă interesantă. Sper ca Rufă să găsească un antrenor care să accepte ce vrea el. Sper să fie bine pentru echipă, aceşti jucători merită mai mult. Echipa este importantă şi pentru oraş, chiar dacă în ultimii ani nu au fost performanţe”, a spus Tudor.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...