Un contract de 22 milioane euro urmează să fie semnat în perioada următoare de Primăria Horezu, ca parte a proiectului de modernizare şi extindere a reţelelor de apă potabilă şi canalizare din oraşul vâlcean.
„Aici, cu ADI Apa Vâlcea nu avem probleme. Semnăm săptămânile viitoare contractu acesta de aproximativ 22 milioane euro şi rezolvăm o problemă care ameninţa să devină stringentă pentru oraş. Gândiţi-vă ca noi sunt în plină expansiune. Construim 5 noi blocuri cu destinaţie socială, de tineret şi pentru specialiştii pe care vrem să îi atragem la Spitalul Orăşenesc. Apoi, avem un cartier de locuinţe pentru tinere, un parc industrial la care se lucrează. Sunt mai multe zone în care trebuie să ducem aceste utilităţi, iar aceşti bani vin chiar la fix”, spune primarul Nicolae Sărdărescu.
Proiectul de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi canalizare din Horezu face parte din masterplanul iniţiat de ADI Apa Vâlcea şi operatorul regional Apavil SA şi care este în momentul de faţă în stadiul de fazare pe fiecare zonă importantă din judeţ.