Ultima Oră

Traficant de cocaină descoperit de vameşii mehedinţeni

Drogurile au fost găsite în rulota unui bulgar ce se întorcea din Olanda

187,25 de grame de cocaină au fost confiscate sâmbătă seara de lucrătorii vamali şi poliţiştii de frontieră mehedinţeni din Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier II.Acţiunea s-a derulat în baza unei analize de risc efectuate de echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Poliţiei de Frontieră Porţile de Fier II. Cantitatea de cocaină se afla ascunsă în sertarul unei rulote transportată pe o platformă ce aparţinea unui cetăţean bulgar.În ziua de 23.02.2013, ora 13.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier II s-a prezentat la controlul de frontieră pentru a ieşi din România cu o autoutilitară înmatriculată în Bulgaria, cetăţeanul bulgar T. Rumen în vârstă de 46 de ani. Din studiul documentelor de călătorie şi din discuţiile purtate cu acesta a rezultat faptul că a cumpărat rulotele din Olanda cu scopul de a le comercializa pe teritoriul Bulgariei. În urma efectuării analizei de risc, echipa mixtă de control formată din lucrători vamali şi poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier II a hotărât ca pe lângă controlul documentelor să se efectueze şi un control fizic al mijlocului de transport şi încărcăturii acestuia. La controlul amănunţit efectuat de către echipa de control asupra rulotelor s-au găsit ascunse şi nedeclarate în sertarele mobilierului uneia dintre ele patru pungi de plastic transparente care conţineau un praf de culoare albă. Verificările efectuate cu trusa narcotest au stabilit că substanţa găsită asupra cetăţeanului bulgar a reacţionat pozitiv la drogul cocaină. Cantitatea de 187,25 grame de substanţă susceptibilă a fi cocaină a fost predată de către autorităţile de frontieră Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinţi. ,,Cetăţeanul bulgar este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc. Dacă va fi găsit vinovat riscă o pedeapsă prevăzută cu închisoarea între 10 şi 20 de ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJPF Mehedinţi, comisar şef de politie Valeriu Pera.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...