Sport

Fotbal, Liga a II-a

Geo Mişu şi Negruţ, ultimele transferuri

După revenirea din cantonamentul de la Gyula, oficialii Damilei au definitivat lotul cu care va fi atacat returul Ligii a II-a. Vâlcenii au ajuns la un acord cu Berceni pentru transferul mijlocaşului Valentin Barbulescu, care s-a pregătit cu alb-verzii la Gyula, acesta semnând un contract pe un an şi jumătate. Devenit liber de contractul cu Dinamo II, fundaşul Mişu Geo, un jucător de mare perspectivă va semna şi el azi, după ce a evolua pentru alb-verzi într-un test disputat înaintea plecării în Ungaria.
În week-end este aşteptat la Vâlcea ultimul jucător, atacantul Sergiu Negrut, care va veni sub forma de imprumut pe şase luni de la CFR Cluj. ”Avem 24 de fotbalisti în lot pentru retur, din care 5 au jucat in Liga 1, iar 11 sunt sub 21 de ani şi au trecut aproape toţi pe la loturile naţionale ale României. Cred că am reuşit să avem concurenţă pentru fiecare post în parte şi în acelaşi timp, ne-am asigurat viitorul echipei prin aducerea unor tineri fotbalişti talentaţi, consideraţi printre cei mai buni din ţară la categoria lor de vârstă”, a declarat Bogdan Medrea, directorul sportiv al clubului.

LOT DAMILA:
Portari: Matache, Botaş, D.Geantă,
Fundaşi: Samson, Smedescu, Deaconescu, Pârvulescu, Cucui, I. Stoica, E. Stoica
Mijlocaşi: Melcea, Iordache, Menassel, Bărbulescu, Geo Mişu, Ov. Popescu, Lircă, Iancu,
Atacanţi: Voinea, Codin, Ad.Popa, B.Geantă, Negruţ,Mihai

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...