După mai bine de 20 de ani de aşteptare, circulaţia rutieră pe Drumul Oaselor – DJ 676 E a fost oficial redeschisă. Evenimentul a avut loc ieri, de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, marcând un moment important pentru comunităţile din zonă.
Cu sprijinul Consiliului Judeţean Vâlcea şi al RAJDP Vâlcea, lucrările de reabilitare au fost finalizate, folosindu-se fonduri din bugetul judeţean. Pe o distanţă de 10 kilometri, drumul a fost asfaltat, au fost defrişate zonele afectate, s-au amenajat şanţuri betonate, s-au refăcut podeţele şi s-au realizat marcaje rutiere, asigurându-se astfel condiţii moderne de trafic pentru localnici şi pentru tranzit.
Totuşi, pe traseu există trei sectoare cu probleme de stabilitate a platformei drumului, unde circulaţia va fi restricţionată prin limitarea vitezei. În aceste puncte, autorităţile lucrează la documentaţiile necesare pentru atragerea unei finanţări externe, întrucât lucrările de consolidare presupun costuri ridicate.
Prin finalizarea acestui sector din DJ 676 E, distanţa de transport între Berbeşti şi Copăceni a fost redusă cu peste 35 de kilometri. Proiectul de modernizare va continua, în funcţie de resursele disponibile, cu reabilitarea tronsonului dintre Copăceni şi Popeşti, având ca obiectiv modernizarea completă a Drumului Oaselor.
Drumul Oaselor – DJ 676 E are o lungime totală de 23,5 kilometri şi traversează patru localităţi vâlcene: Berbeşti, Copăceni, Cernişoara şi Popeşti.