Actualitate

Comunicat de presă!

Apavil SA: La Drăgăşani a fost reluată furnizarea apei potabile

Având în vedere faptul că la data de 27.03.2027, toate asociaţiile de proprietari din municipiul Drăgăşani au încheiat contracte de furnizare/ prestare a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare cu Apavil SA, operatorul regional a procedat la reluarea furnizării apei potabile la toate scarile de bloc unde s-au efectuat debranşări. În prezent, toţi utilizatorii din cadrul asociaţiilor de proprietari beneficiază de serviciul de furnizare/prestare - alimentare cu apă şi de canalizare

Măsura sistării furnizării apei potabile a fost aplicată începând cu data de 17.03.2025 şi a avut la bază neconformarea cu prevederile art. 31, alin. (1) din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006 R şi art. 96 din Legea nr. 196/2018 privind asociaţiile de proprietari, respectiv refuzul acestora de a încheia contract de furnizare/prestare a serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare cu operatorul regional Apavil S.A. La această dată, în Drăgăşani, mai sunt 5 blocuri care, până la data de 14.04.2025, au termen de constituire în asociaţii de proprietari şi semnarea contractelor cu Apavil.

Pentru a evita astfel de situaţii facem, din nou, apel la asociaţiile de proprietari şi proprietarii din condominii din localităţile: Băbeni, Horezu, Bălceşti, Băile Govora, Ocnele Mari şi Tomşani să facă demersurile necesare în vederea încheierii contractelor de furnizare a serviciului de alimentare cu apă până la data limită prevăzută în notificările emise de Apavil S.A.

Societatea APAVIL S.A.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...