Localnicii din Galicea au fost invitaţi de reprezentanţii Primăriei să îşi verifice starea de sănătate în mod gratuit. „Luni, 17 februarie avem programat un control oftalmologic gratuit în sediul Primăriei, la care se poate prezenta orice localnic.
Testele se vor derula de la ora 10:30 până la ora 13:00. Pentru cei care au nevoie de ochelari, firma care efectuează controlul asigură şi anumite reducere pentru lentile sau rame de ochelari şi plata în rate”, spune primarul Florin Mărăcine, iniţiator al acestor programe.
De asemenea, la mijlocul acestei săptămâni, localnicii care vor să verifice o posibilă infectare cu hepatite de tip B, C sau D pot face acest lucru la sediul Primăriei, începând cu ora 8, miercuri 20 Februarie.
„Nu este necesară trimitere de la medicul de familie. Partenerii din proiect vor fi prezenţi de la prima oră în sediul primăriei pentru recoltarea probelor. La fel, acestea sunt gratuite”, a mai spus primarul Mărăcine.