Opinii

 

Restul e tăcere

Varujan Vosganian seamănă din ce în ce mai mult cu un armean răsărit în fotbalul românesc, pe numele său Florin Halagian. Sintagma „armeanului”- aşa cum este cunoscut Halagian- „Focul la ei!” pare să fi fost adoptată cu succes de actualul ministru al Economiei. Showul mediatic Oltchim derulat de mai bine de o jumătate de an nu îşi găseşte nicio rezolvare clară din partea oficialilor guvernamentali. În schimb, muncitorilor revoltaţi li se creează falsa iluzie că rezolvarea problemei combinatului chimic stă pe plan local. Pe rând, preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Cîlea, şi prefectul Mircea Nadolu au fost împinşi în faţa greviştilor de la Oltchim pentru a încasa papara destinată ministeriabililor.
Întâlnirea de luni, 18 februarie, dintre ministru şi sindicalişti s-a terminat, ca de obicei, în coadă de peşte. Părţile s-au aşezat la masă, fiecare şi-a spus păsul, iar variantele prezentate public diferă cap-coadă. Liderii sindicali par ceva mai ancoraţi în realitate, vorbind deja de salarii compensatorii ca un preambul al valului de disponibilizări ce va lovi Oltchimul, în timp ce Vosganian pare singurul naiv guvernametal care se încăpăţânează să mai dea o şansă muribundului colos industrial.

Ultima grevă de la Oltchim a fost declanşată atât de nerespectarea termenului de plată al salariilor cât şi de incapacitatea Guvernului Ponta II de a da un răspuns ferm privind viitorul companiei. Sutele de muncitori ieşiţi în faţa pavilionului central de la Oltchim au cerut să li se prezinte o proiecţie clară a strategiei guvernamentale în privinţa combinatului. Nu cred că mulţi dintre ei îşi mai fac iluzii pictate în roz în privinţa locurilor de muncă din combinat. Nu cred că ar năvăli cu pancarte şi steaguri în stradă dacă vreun oficial i-ar înştiinţa că trebuie să plece acasă, cu sau fără salarii compensatorii. Angajaţii de la Oltchim stau agăţaţi în posturi pur şi simplu pentru că mai este un os de ros pe nemuncă şi pentru că nimeni nu se îndură să le arate poarta fabricii.

Variantele discutate în şoaptă în mediul politic din Vâlcea sunt clare: „Mai bine l-ar închide!”. Nu o spun eu, au rostit-o, cu teamă ce-i drept, mai mulţi politicieni social democraţi. Un val masiv de concedieri va afecta, ce-i drept, şubreda economie a judeţului, dar măcar va pune capăt unei incertitudini generale care afectează bugetul fiecărui român în parte. Într-un stat normal nu aş pune preţ pe doleanţele sindicaliştilor de a părăsi locul de muncă burduşiţi cu salarii compensatorii. Aceasta din simplul motiv că, în Oltchim, salariile plătite cu chiu cu vai sosesc de mai bine de un an fără ca nivelul producţiei din combinat să sară peste 30%. În România, însă, unde Constantin Roibu mimează cu elan munca pe post de inginer în cadrul serviciului dezvoltare, iar toate dezvăluirile din toamna anului trecut despre jaful concertat din combinatul chimic vâlcean au rămas îngropate în arhiva ziarelor, este posibil ca masa de manevră ce va părăsi Oltchimul să iasă pe porţile combinatului cu câteva mii de euro de căciulă pe post de răsplată din partea politicienilor.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...