Special

Primăria Râmnicului extinde zonele de agrement şi relaxare din municipiu

• Încep lucrările pe noul parc de pe Dealul Capela şi se modernizează Parcul Mircea cel Bătrân

Suprafaţa zonelor de relaxare şi agrement din Râmnicu Vâlcea va creşte considerabil în următorii ani.

După ce la finalul anului trecut, reprezentanţii Primăriei municipiului au anunţat semnarea contractelor de finanţare pentru un parc nou în zona Dealului Capela şi pentru modernizarea Parcului Mircea cel Bătrân, administraţia locală anunţă prima jumătate a anului viitor ca dată limită de implementare a proiectelor.

Reconfigurare pe bani europeni

Traseul Capela şi parcul central din municipiu vor avea o faţă două, după „makeup-ul” ce urmează a fi efectuat cu ajutorul fondurilor europene.

Pentru Parcul Capela, contractul semnat cu ADRSV Oltenia prevede alocarea sumei de 37.055.829,01 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile este de 36.314.712,34 lei, iar valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR este 31.497.454,63 lei şi valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional este 4.817.257,71 lei.

Pe lângă conservarea zonelor verzi de pe dealul emblemativ al municipiului, o serie de amenajări destinate publicului larg vor fi realizate de-a lungul vechilor trasee de promenadă de pe Dealul Capela, dar şi în alte noi zone identificate de proiectanţi. Acestea vor consta în: trasee de promenadă, jogging, biciclete, puncte de belvedere etc.

În zona centrală a oraşului, Parcul Mircea cel Bătrân va avea şi el o faţă nouă, cu alei şi căi de acces mult mai bine puse în valoare, plus noi dotări care să atragă populaţia în această oază umbrită de la kilometrul 0 al Râmnicului.

Valoarea proiectului “Reabilitare Parc Mircea cel Bătrân” este de 19.812.472,06 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile este de 18.400.985,56 lei, iar valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR este 15.960.038,47 lei şi valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional este 2.440.947,09 lei.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...