Debutul în camera superioară a Parlamentului a fost cu noroc pentru reprezentanta PSD în noul Legislativ, senatorul Andra Bica.
Aceasta este membru în trei comisii importante ale Senatului, toate cu o însemnătate deosebită pentru alegătorii din Vâlcea şi pentru restul românilor.
„În prima şedinţă a Sesiunii Parlamentare am fost votată de către colegii mei ca membru în Comisia pentru românii de pretutindeni din Senatul României.
Începând de luni, 3 februarie 2025, sunt membru în 3 comisii permanente:
- Comisia pentru învăţământ, ştiinţe şi inovare;
- Comisia pentru ape, păduri, pescuit şi fond cinegetic;
- Comisia pentru românii de pretutindeni”, a anunţat Andra Bica ppe contul său de Facebook.
Totodată, senatorul Bica anunţă şi faptul că, începând cu anul şcolar 2025-2026, numărul elevilor şi preşcolarilor care vor fi integraţi în Programul Naţional „Masă Sănătoasă” va fi de 500.000, ca urmare a unei Hotărâri de Guvern adoptată la finalul lunii ianuarie. „Scopul programului este reducerea abandonului şcolar, sprijinirea participării elevilor la actul educaţional, precum şi promovarea obiceiurilor alimentare sănătoase”, explică Andra Bica.