Opinii

 

Fanatism cu termen de garanţie depăşit

Până şi fanatismul iese din garanţie la un moment dat. Fanatism (în latină: fanaticus) este un termen prin care se caracterizează ataşamentul necondiţionat al unei persoane sau al unui grup la o idee, doctrină, opinie sau la un scop, animat de un zel orb, care nu ţine seama de eventualele consecinţe pentru sine sau pentru alţii (Wikipedia). Ca să fie clar că nu mă refer la iaurt sau la cârnaţi olteneşti.

Despre fanatismul gazetăresc vreau să comentez aici. Îl întâlnesc zi de zi, în paginile şi pe siteurile unor publicaţii, sub aceleaşi semnături, cu o aroganţă rămasă fără cauză de partid. Un sefraj tulburător, de o dependenţă rămasă fără medicament. O intoleranţă totală până şi la cele mai mărunte dubitaţii de sezon. O pierdere a simţului critic prelungită dincolo de perioada serviciului bine plătit până mai ieri, rămas benevol acum şi, total absurd, fără beneficiarul direct.
Oricare dintre gazetarii lumii ajunge mai devreme sau mai târziu şi pe câmpul războaielor politice. Şi cel mai mărunt dintre debutanţi ştie că, odată ajuns pe un câmp de bătălie, nu îmbraci uniforma vreunuia dintre combatanţi. Dacă o faci, primeşti un gloţ în frunte la prima deschidere a focului. Cei care se duc la războaie cu arme adevărate nu încalcă niciodată această regulă. Îi costă viaţa şi viaţa e de preţ. Cei care se dedau la servicii politice, sub acoperire, se cred şmecheri. Îi poate costa calitatea profesională, dar asta nu e viaţă pentru cei mai mulţi dintre ei.

Scriu aceste cuvinte ca unul care practică şi meseria de publicist. Îmi place să cred că fiecare tagmă profesională are grijă de sănătatea deontologică a domeniului în care îşi construieşte cariera. Cred că tâmplarul trebuie să aibă un cuvânt de spus atunci când calitatea produselor sale este periclitată de spărgătorii de lemne. La fel preoţii, cu confraţi ai lor, care se dedau la practici vrăjitoreşti ce vindecă de dragoste şi de fertilitate oameni şi animale la un loc.

Aici nu este vorba însă numai de o simplă vânzare, în scopul supravieţuirii, cum sugerează la Râmnic unul dintre liderii de presă. Am văzut în ultimii opt-nouă ani publicişti animând hoarde electorale, echipaţi ca oricare activist de partid, fără să-şi suspende calitatea de ziarist. Îi puteţi încă descoperii în fotografiile cu care se denunţă ei singuri pe internet. Tronând la masa din faţa adunărilor de partid. Nu luându-şi notiţe discret, în colţul destinat presei, ci instruind structuri de partid, aflate în campanii electorale. Servind cauze politice pe principiul atât de drag fanaticului de orice fel: „Cine nu este cu noi este împotriva noastră”.

Am aşteptat să treacă aceste câteva luni de mari prăbuşiri în politica românească. Vă mărturisesc speranţa pe care am pus-o, a câta oară, într-o revenire a acestor oameni la libertatea propriei gândiri, la detaşarea profesională, singura care dă o calitate autentică, de reper în comunicarea publică.

Aşteptarea mea se termină aici, dovedindu-se numai una dintre incurabilele mele naivităţi. Aceiaşi ziarişti, nici mai mulţi nici mai puţini, slujesc pe mai departe o cauză pierdută deja, aşa cum n-o mai fac nici măcar membrii experimentului politic care tocmai s-a încheiat. Unii dintre oamenii cu carnete ale acestui partid sunt demult la casele lor, după principiul nici usturoi-nici miros, alţii slujesc la case mai puternice, alţii aşteaptă ziua judecăţii, care nu va veni, bineînţeles. Numai prietenii mei, ziariştii, slujesc mai departe, cu dăruire, o cauză pe care n-o mai revendică nimeni şi pe nişte personaje care nu ştiu cum să iasă mai rar în lume.

De unde se vede că fanatismul expiră la timpul lui, fanaticii mult mai târziu, aproape niciodată. Merg mai departe, în văzduh, dincolo de buza prăpastiei în care s-a prăbuşit subiectul fanatismului lor. Fără să ţină seama de consecinţe pentru sine sau pentru alţii, cum bine zice la enciclopedie.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...