Economic

Salariaţii RAAN Severin se pregătesc de proteste

Angajaţii Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare Drobeta Turnu Severin stau ca pe un butoi de pulbere după ce s-a vehiculat că nu este exclus ca 600 de salariaţi de la combinatul de apă grea Romag Prod sau chiar toţi să-şi piardă locurile de muncă.

RAAN ar putea deveni în scurt timp al doilea Oltchim dacă în continuare conducătorii unităţii, precum şi politicienii puterii, adoptă tactica struţului. Cei peste 2.000 de salariaţi au de gând să iasă în stradă şi să protesteze faţă de politica guvernului în privinţa finanţării acestei Regii de stat. În prezent RAAN este înglodată în datorii, pe conturile societăţii sunt mai multe popriri, iar Guvernul a alocat bani care asigură funcţionarea Regiei doar până în luna aprilie, mai, cel mai mai târziu. Florin Rogobete, preşedintele Sindicatului Romag Prod, confirmă zvonurile de protest: „Vrem să facem aşa ceva, dar am aşteptat un răspuns de la prefect. Am cerut o întâlnire cu reprezentanţii politici şi cu conducerea RAAN. Dacă nu va fi acceptată trecem la demararea acţiunilor de protest. Avem situaţia nesigură privind finanţarea”, a declarat sindicalistul şef Florin Rogobete.

Viitor sumbru

Problemele de la RAAN nu par să capteze prea mult interesul prefectului de Mehedinţi, cel mai probabil pe motiv că nici el nu are ce să le spună şi aşteaptă un semn de la Guvern. „O să discutăm în şedinţa de dialog social... A rămas să mai vorbim ca să ne întâlnim... S-a făcut o vorbire...”, a declarat prefectul Drăghiea. La rândul său, Gheorghe Dulcea, directorul general al RAAN, nu vrea să vorbească absolut nimic despre subiectele sensibile de la RAAN. Pe conturile regiei se pare că s-ar fi impus mai multe popriri, iar salariaţii nu şi-au mai primit bonurile de masă de câteva luni. Proiectul reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă pare să fi fost abandonat, iar în aceste condiţii Guvernul nu mai e dispus să preia apa grea la rezervele de stat. Ion Pisc Scrădeanu, prim-vicepreşedintele BNS, vorbeşte despre un viitor cam sumbru : „Unitatea, ca să iasă din clinciul acesta, trebuie să fie răsplătită pentru munca ei prin plata cantităţii de apă grea produsă şi trimisă în rezervele statului şi prin finanţarea a 171 tone de apă grea, cea care a fost preconizată a se produce pentru 2013. În situaţia în care nu se întâmplă acest lucru, Regia nu poate să aibă viitor iar combinatul de apă grea Romag Prod riscă să fie închis”, a declarat Ion Pisc Scrădeanu, prim-vicepreşedintele BNS.

Datorii mari la curent către CEZ

Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare din Drobeta -Turnu-Severin risca să rămână fără curent electric din cauza datoriilor acumulate către furnizor. După mai multe somaţii transmise, şi fiind vorba de o unitate strategică, s-a convenit reeşalonarea unei datorii de miliarde în tranşe lunare de 50.000 de lei către CEZ. RAAN are o serie de contracte dubioase sau păguboase despre care nimeni nu vrea să vorbească. Este vorba de un contract de pază în valoare de un milion de euro, de un contract de zeci de miliarde vechi pentru întreţinere spaţii verzi şi curăţenie şi de multe altele.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

28.02.2013 - 10:22gore:Prosti pkeaca raman pilosi si sefimea

Pagina 1 din 1 (1 comentarii din 1)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...