Special

Calendarul festivalurilor de muzică din Vâlcea s-a modificat. Vezi noile date!

Pentru 2025, scena festivalieră din Vâlcea a suferit unele modificări care pot trece neobservate pentru publicul obişnuit cu un calendar rămas stabil în ultimii ani.

În mare parte, modificările au fost dictate şi de condiţiile meteo întâlnite în ultimii ani în zonele unde se desfăşoară festivalurile de muzică tradiţionale din Vâlcea.
I
• Deep Forest Fest se mută în august

Ediţia a VI-a a show-ului de muzică electronică Deep Forest Fest, găzduit de Râmnicu Vâlcea, va fi decalat cu o jumătate de lună pentru a scăpa de valurile caniculare care s-au prăvălit în ultimii ani peste zonă la mijlocul lui Iulie.

În mod tradiţional, festivalul a fost poziţionat calendaristic în primul weekend de la mijlocul lunii iulie, dar anul acesta îşi va muta data către începutul lui august. Data anunţată pentru festival este acum 1-3 august, locaţia rămânând neschimbată: Platoul Feţeni, de la marginea Râmnicului.

„Anul trecut am avut temperaturi de aproape 40 grade Celsius pe timpul zilei, cu alerte de cod roşu de caniculă în tot judeţul. Am deschis porţile pentru public doar după ora 18:00, dar atmosfera a rămas destul de sufocantă până după miezul nopţii. Siguranţa publicului, a artiştilor şi a celor implicaţi în organizare şi buna desfăşurare rămâne o preocupare constantă pentru noi. Da, noile date sunt 1-3 august, iar anul acesta simbolul festivalului este „The Wonder” (Minunea). În curând vor intra în vânzare abonamentele şi biletele early-bird şi vom anunţa primele nume de artişti”, spune Cristi Toma, organizatorul Festivalului.

• Calendar nou şi pentru festivalurile de la Brezoi

La fel, Open Air Blues Brezoi, festival ce îşi avea debutul în jurul datei de 15 iulie, face un pas în faţă şi dă startul concertelor întinse pe durata a şase seri abia pe 22 iulie.

Ediţia de anul trecut a debutat pe 16 iulie, dar capriciile vremii au făcut ravagii în penultima seară de festival, anulând concertele unor artişti precum The Damn Truth, Dom Martin, Grainme Duffy şi Kaz Hawkings din cauza vijeliei şi grindinei care a lovit Valea Lotrului.

Nu doar cel mai mare festival de blues din sud-estul Europei îşi reconfigurează calendarul pentru 2025, ci şi alte evenimente organizate în aceeaşi locaţie de la Brezoi.

Astfel, Baricada Folk, show de 3 zile cu artişti autohtoni ai genului, programat în mod normal în august, va lua startul în acest an pe 4 iulie, iar Bikers for Humnaity Rock Fest nu va mai marca finalul lunii iunie, ci va aduce pe scenă trupele rock ale momentului între 20-22 iunie.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...