Curtea Europană a Drepturilor Omului a adoptat o decizie considerată istorică în cazul procesului demarat de membrii Composesoratului Borşa împotriva Statului Român.
Pe 7 ianuarie 2025, CEDO a obligat Statul Român să restituie efectiv suprafaţa de 17.000 hectare teren forestier Asociaţiei Composesorale Borşa, în termen de 12 luni. În situaţia în care în termenul acordat suprafaţa nu va fi restituită efectiv, în acelaşi termen Statul Român trebuie să plătească Composesoratului Borşa suma de 61.540.966 euro.
Tergiversare în aplicarea deciziilor CEDO
La 8 noiembrie 2022 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România pentru încălcarea dreptului de proprietate al Asociaţiei Composesorale Borşa pentru suprafaţa de 17.000 ha pădure. Curtea Europeană a acordat un termen de graţie de peste 2 ani autorităţilor naţionale pentru a respecta dreptul de proprietate al reclamantei şi a pune în executare o sentinţa judecătorească executorie din 2004 care obliga Comisia locală Borşa şi Comisia judeţeană Maramureş să restituie cele 17.000 de ha de pădure proprietatea reclamantei, amintesc reprezentanţii legali ai membrilor composesoratului.
Mihali Matei, preşedintele Asociaţiei Composesorale Borşa: “Am fost lipsiţi de proprietatea noastră timp de 80 ani: 45 ani sub regimul comunist şi 35 ani sub regimul “democratic”. Ce fel de stat de drept este acel stat care ne încalcă proprietatea şi ignoră timp de 21 ani o hotărâre judecătorească irevocabilă? Ce fel de democraţie avem când se ignoră de mai bine de 2 ani o hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului?”
În opinia sa, timp de 25 de ani, toţi reprezentanţii administraţiei centrale, începând cu preşedinţii Traian Băsescu şi Klaus Iohannis au fost părtaşi, alăturii de premierii României şi alţi membri ai guvernelor din perioada 2000-2025, la această bătaie de joc la adresa unor proprietari de drept ai unor suprafeţe de teren vânate şi de personaje politice sau oameni de afaceri controversaţi.
„În aceşti 2 ani de la prima hotărâre a Curţii, reprezentanţii reclamantei au avut numeroase întâlniri cu agentul guvernamental, autorităţile locale şi centrale fără niciun rezultat. Am întâlnit reprezentanţi ai statului aroganţi, zeflemitori şi incompetenţi care nu erau conştienţi ce înseamnă o hotârâre de condamnare a statului român şi că dacă nu vor restitui proprietatea, cetăţenii întregii ţări vor trebui sa plătească ei, valoarea proprietăţii reclamantei. Funcţionarii statului ne-au râs în faţă, ne-am spus şi ”ce dacă aveţi o hotărâre de condamnare, instanţele au greşit, nu aveţi dreptul la nimic fiindcă NU vrem noi”. Este al 40 caz al meu câştigat la CEDO, un alt caz în care reclamanţii după zeci de ani de procese şi umilinţe îndurate în ţară, deşi aveau o hotărâre judecătorească definitivă şi-au găsit dreptatea la Strasbourg. Acum după ce Curtea a stabilit că reclamantei trebuie să i se restituie în natură cele 17.000 de ha, în termen de 12 luni de când hotărârea este definitivă, autorităţile naţionale sunt obligate să respecte şi să execute hotărârea CEDO in caz contrar Ministerul de Finanţe va achita 61.540.966 milioane de euro din banii nostri ai tuturor”, spune av. Nicoleta Tatiana Popescu, persoana care a reprezentat interesele proprietarilor în faţa CEDO.
Statul care îşi umileşte cetăţenii
La fel, avocatul Bogdan Ioan Tudor Todoran, implicat în ultimii doi ani în special în discuţiile purtate de Composesoratul Borşa cu reprezentanţii Statului Român, menţiondază că atitudinea autorităţilor este una sfidătoare faţă de proprii cetăţeni şi faţă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
“La Borşa, Statul Român, cu toată forţa unor instituţii locale, judeţene şi guvernamentale corupte, şi-a umilit 25 de ani proprii cetăţeni. Statul Român corupt a luptat 25 ani, iresponsabil, cu istoria şi cu identitatea sa, căci un stat nu se poate legitima fără o continuitate a unei populaţii şi fără un teritoriu pe care aceasta l-a stăpânit. Structuri mafiote, politice şi administrative au încercat, 25 ani, să înfrângă acest spirit de nesupunere, de libertate, de luptă pentru proprietate. Dar Dumnezeu nu îngăduie la nesfârşit această asuprire: Statul Român a pierdut fiecare bătălie şi a pierdut şi războiul acesta nedrept dus de cei puternici împotriva adevărului istoric şi juridic”, a declarat avocatul cu origini vâlcene.