Actualitate

O floare şi mai mulţi liberali

Cartea este, aşa cum spune subtitlul, o culegere de istorii despre personaje vechi şi noi, care au făcut politică liberală în judeţul Vâlcea

Rar mi-a fost dat să văd la Râmnicu Vâlcea o carte scrisă şi produsă după toate normele editoriale ale lumii civilizate. În general, de peste douăzeci de ani, primesc plachete capsate şi scrise naiv, tipărituri copertate împopoţonat, imprimate cu un corp pentru nonagenari, în goană după un volum onorabil de pagini. Fiecare, după gust şi nevoi de carieră scriitoricească.
„Liberalismul vâlcean. Istorii vechi şi noi”, scrisă de profesorul Sorin OANE şi editată, pare-se, în regie proprie, este din capul locului un exemplu despre grija cu care se scrie şi se produce o carte. În respect pentru fiecare dintre cititorii săi. Pe care profesorul Sorin OANE îi simte avizi de istorii scrise alert, fără sofisticării inutile. „Liberalismul vâlcean. Istorii vechi şi noi” nu este o istorie cum au aşteptat, probabil, comanditarii (din informaţiile mele, actualii lideri ai filialei vâlcene a partidului cu acest nume). Cartea este, aşa cum spune subtitlul, o culegere de istorii despre personaje vechi şi noi, care au făcut politică liberală în judeţul Vâlcea. Compunerea ei în acest mod este mult mai atractivă pentru cititorul obişnuit, în căutare de vieţi la tavă, relatate cu stil şi cu dramatism. Autorul portretizează tot timpul personajele liberale folosindu-se de documente din arhivele statului, de arhiva mai recentă, a partidului, de relatări din presa timpului, de asemenea mai veche sau mai nouă. Citează la fiecare pas sursa, în subsolul paginii, în abuz, pentru a da credibilitate şi celor mai stânjenitoare dintre fapte. Pe misogini, Sorin OANE îi asigură că liberalismul vâlcean a început de la o femeie, Pia Pleşoianu, puţin după mijlocul secolului XIX. Pentru noi, ceilalţi, spune anecdote vechi şi noi, cu avocatul Mişu Mihăilescu, cel care înşeală şi escrochează la Drăgăşani, cu Monceanu, cel care ascultă pe la uşi discuţiile colegilor liberali, cu Dobrinescu, pedepsit de partid pentru bruscarea lui Monceanu, conform procesului-verbal. Cam aşa. La subsol, fondul arhivistic, ziarul sau pagina de internet.
L-am cunoscut, ca mulţi alţii, pe un alt liberal vâlcean: istoricul Petre BARDAŞU (1946-2000). Ceva din stilul lui Sorin OANE îmi aminteşte de povestitorul neîntrecut care era Petre BARDAŞU, ori de câte ori vroiai să ştii ceva despre istoria vechiului Râmnic. Din nefericire, el n-a avut aceeaşi lejeritate în a pune pe hârtie ceea ce ştia povesti. Autorul „Liberalismului vâlcean. Istorii vechi şi noi” relatează şi portretizează în scris cu uşurinţa memorialistului, a prozatorului de foarte bună calitate. El îşi lasă personajele în voia propriilor fapte, strecurându-şi numai rareori opiniile sale despre oamenii şi întâmplările în discuţie.
Pe ici, pe colo, autorul hiperbolizează contribuţiile contemporanilor, atribuindu-le succesele obţinute pe trend politic sau închipuite contribuţii ştiinţifice la avântul naţional, poate mondial, al vreunui domeniu. În concret, nu poţi scrie cu atâta lejeritate o apreciere ca aceasta ”Activitate publicistică, ştiinţifică de prestigiu” (pag. 381) fără să faci o elementară trimitere la sursele care susţin nivelul de prestigiu. Iată o frază asemănătoare, scrisă la pagina dedicată unui liberal cu contribuţii majore în cultura română, Dumitru DRĂGHICESCU (1870-1945): „Este primul român care şi-a luat doctoratul în sociologie la prestigioasa universitate pariziană Sorbona”. Ca să vezi prestigiu! Întâi opera anonimă a unui necunoscut, apoi universitatea unde se ”iau” doctorate. O mai atentă strunire a acestor sensuri l-ar fi putut feri pe autor de un spirit cam bombastic destinat selectiv contemporanilor săi şi l-ar fi îndemnat la corectitudine ştiinţifică faţă de înaintaşii liberali cu autentice contribuţii la cultura naţională. Ca să nu mai spun că sociologul cu pricina nu ”a încercat o activitate universitară”, ci i-a fost refuzată în două rânduri de comisiile de examinare care nu-i împărtăşeau ideile şi metodele de analiză asupra psihologiei poporului român.
Despre marile victorii de dată recentă ale liberalilor, în judeţul Vâlcea, evocate aici spre preţuirea liderilor locali, o singură idee: liberalii au avut trei scoruri bune în anii 1996, 2004 şi 2012 în contextul unei ostilităţi majore a electoratului faţă de oponenţii aflaţi la putere! Numai dacă nu şti să înoţi cazi de pe creasta valului, cum ar spune istoricul, ca înotător prin viaţă, dar şi ca om de ştiinţă. Gloria electorală vine cu adevărat din inversările de trenduri cu ajutorul unor strategii inspirate, curajoase, inteligente, nu-i aşa? Şi nu avem de povestit asemenea situaţii aici.
În acelaşi sens, vă mărturisesc că eu aş fi fost mai reţinut în a prelua relatări ale presei contemporane, neconfirmate din cel puţin încă o sursă. Eu însumi scriu la ziar şi, chiar dacă nu o fac niciodată pe reporterul, ştiu că o bună parte dintre comentariile asupra vieţii politice sunt mai degrabă o rubrică de mondenităţi. Un fel de ”Mişu Şt. Popescu vrea să divorţeze/ Lung prilej de vorbe şi de ipoteze” (Topârceanu). Pe alocuri, autorul „Liberalismului vâlcean. Istorii vechi şi noi” dă semne ale aceleiaşi îndoieli, prezentându-şi personajele din politica recentă cu ajutorul unor curriculum vitae, preluate de la secretariatul partidului. Nu ştiu dacă e bine, dacă e un semn al oboselii în documentare şi scriitură sau un procedeu de a evita locurile alunecoase. Acestea sunt însă cele mai neizbutite pagini ale cărţii. Puţine, din fericire.
Sorin OANE deschide cu această carte o adevărată cutie a Pandorii în politica românească. El nu ne transmite o carte convenţională, analitică, destinată decorării rafturilor din sediile de partid. Paginile ei sunt o provocare la sinceritate într-un domeniu care se hrăneşte cu penumbra cotloanelor de partid. El îi provoacă pe liberalii din România la spunerea poveştilor despre oamenii care au acţionat în numele liberalismului în multe alte locuri din ţară. Mănuşa scriiturii de acest fel este aruncată şi celorlalte două direcţii politice care flanchează liberalismul: socialiştii şi experimentaliştii politici, de ieri şi de azi, inclusiv fostul partid de guvernare, înainte de a nu mai avea despre cine şi despre ce povesti.

Sorin Oane

„Pentru români, liberalismul a fost o doctrină cu utilitate istorică, ea fiind animată de două idei majore: cea naţională şi cea democratică. Timp de circa 150 de ani (1800-1950), liberalismul a realizat principalele momente de istorie românească (revoluţia paşoptistă, Unirea din 1859, aducerea prinţului străin, independenţa, proclamarea regatului, Unirea cea mare etc)
După revoluţia din decembrie 1989, PNL nu şi-a regăsit prea repede propria identitate politică. Au existat chiar mai multe partide liberale. De aceea, proiectul liberal are nevoie, astăzi mai mult decât oricând, de o largă dezbatere, de o abordare lucidă, pertinentă şi responsabilă (venită din cât mai multe surse), de o analiză critică, lipsită de triumfalism, de orgolii, ori de pusee afective, şi, nu în ultimul rând, are nevoie de o revigorare - am putea spune chiar şi de o „actualizare”, de o „adaptare” - a ideilor şi programelor pe care le propune societăţii româneşti, astfel încât acestea să fie în pas cu vremea şi chiar să scruteze cu mai multă cutezanţă şi pragmatism viitorul.
Când va domina PNL societatea românească? Atunci când va avea un electorat suficient de mare care să promoveze partidul mereu la putere, electorat pe care acum partidul liberal este nevoit să îl „inventeze”. Căci acesta este şi farmecul liberalismului actual şi, de fapt, dintotdeauna. El trebuie mereu să îşi crească electoratul pe care şi-l doreşte.”
Sorin OANE

Doctor în istorie din 2005. Profesor la Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari”, din Râmnicu Vâlcea. Coautor la nouă manuale de istorie şi a altor cinci cărţi de didactică istorică. După manualele sale au învăţat milioane de copii din întreaga ţară. A scris şi Istoria judeţului Vâlcea 1948-1965. Un studiu de caz (2007), Colegiul Naţional “Alexandru Lahovari”. O istorie, câteva istorisiri şi o mulţime de personalităţi (2011) şi a fost coautor la Istoria Consiliului judeţean Vâlcea (2008) ca şi al Enciclopediei judeţului Vâlcea, vol. I (2010). A publicat numeroase articole ştiinţifice de istorie în diferite publicaţii de specialitate din ţară şi străinătate. Sunt de remarcat studiile sale de imagistică din revistele Historia şi Istorie şi Civilizaţie, în care a abordat un gen de istorie pe care, de fapt, l-a inventat la nivel naţional.
Este preocupat şi de istoria comunismului românesc, ca şi de istoria locală pentru perioadele modernă şi contemporană, având publicate zeci de articole pe aceste teme în reviste precum: Studii vâlcene, Buridava, Comunicări ştiinţifice. Anuarul Institutului de Cercetări Socio-umane „C.S. Nicolăescu Plopşor”, Nicolae lorga - Studii şi documente, Oltenia etc. Participant la mai multe simpozioane şi conferinţe internaţionale de istorie: Budapesta (1999), Bucureşti (2001), Atena (2002), Bucureşti (2003) etc.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...