Monden

Teatrul Anton Pann anunţă premiera spectacolului ”IVAN”

Joi 19 decembrie, ora 19.00, Sala Studio

Teatrul Anton Pann anunţă premiera spectacolului ”IVAN” regia şi scenografia Mateea Marin. Evenimentul care-l are în prim plan pe actorul Alecsandru Dunaev este programat joi 19 decembrie, ora 19:00, Sala Studio.

Textul piesei care poartă semnătura lui Alecsandru Dunaev ne îndeamnă la reflecţie. Pornind de la vinovăţie, ca temă principală, Alecsandru Dunaev reuşeşte să-l aducă pe Ivan, pe care-l ştiţi din povestea lui Ion Creangă, până în zilele noastre. Se întâmplă deseori să acţionăm (nevoit) din vinovăţie. Dar nu e oare tot vinovăţia cea care ne ţine-n loc? Cea care ne face să ne tot uităm în urmă şi ne refuză dreptul la evoluţie? Scăpăm de ea vreodată? Suntem capabili să ne iertăm? Sunt întrebări la care, după ce o să vedeţi spectacolul poate încercaţi să şi răspundeţi. ”Aş vrea să cred că acest spectacol este o oglindă. Nu pentru autor, nu pentru personaj, ci pentru noi toţi”, spune el.

Alecsandru Dunaev, actor. Absolvent al UNATC Bucureşti şi cu un master în limbi slave la Universitatea din Bucureşti, Alecsandru Dunaev a devenit cunoscut pentru rolurilor din serialele Adela şi Lia- Soţia, soţului meu. Până la primirea lor, Alecsandru a jucat în numeroase piese de teatru şi în 3 filme de lung metraj: Sabina (Tortured For Christ), 2018; Cardinalul, 2019 şi în Cravata galbenă, 2024, un film cu John Malkovich în rolul dirijorului Sergiu Celibidache. Colaborarea cu Teatrul Municipal Ariel, la începuturile carierei sale, l-a adus mai aproape de Râmnicu Vâlcea, el find tulcean la origini. Din 2024 este actor al Teatrului Anton Pann şi joacă în spectacolul ”Paso Doble” iar acum în ”Ivan”, rol pe care îl interpretează cu mare măiestrie.

Mateea Marin, regizor. Este şi ea absolventă a Universităţii Lucian Blaga Sibiu, Facultatea de Teatrologie. Pentru Teatrul Anton Pann a realizat mai multe spectacole. Amintim aici faptul că piesa ”Iona” de Marin Sorescu, regizată de ea în 2022, s-a bucurat de un real succes, obţinînd premii la festivaluri naţionale şi internaţionale. Ultimul premiu a fost la Festivalul de Monodramă de la Gabrovo, Bulgaria, unde Lucian Marin şi Ion Andreica, cei care au semnat muzica, au primit Premiul pentru cea mai bună coloană sonoră a unui spectacol de teatru. Cu o experienţă de peste 15 ani în teatru ca manager al unor proiecte culturale de anvergură, regizor a numeroase spectacole de teatru, colaborator cu alte teatre pe diverse proiecte, formator de training-uri etc, în 2024 revine la Teatrul Anton Pann şi împreună cu actorul Alecsandr Dunaev pun în scenă spectacolul ”Ivan”, adaptare a cunoscutei poveşti scrise de Ion Creanga, Ivan Turbincă.

Următoarea reprezentaţie a spectacolului este programată sâmbătă 21 decembrie 2024, Sala Studio, ora 19.00. Biletele la spectacolele Teatrului Anton Pann pot fi achiziţionate de la Agenţia de bilete a teatrului sau cu rezervare, sunând la numărul de telefon 0773324352. Vă aşteptăm joi 19 decembrie, de la ora 19:00, la premiera spectacolului ”IVAN” şi la întâlnirea cu actorul Alecsandru Dunaev.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...