Economic

Piaţa valutară a răsuflat uşurată

Timp de câteva săptămâni politicul a pus presiune pe curs şi dobânzi, iar BNR împreună cu Ministerul de Finanţe au cheltuit cel puţin un miliard de euro pentru a stabiliza cursul euro.

Vineri, după decizia CCR de a anula primul tur al alegerilor prezidenţiale, piaţa valutar-monetară a răspuns în mod optimist, iar Bursa de Valori s-a închis cu o creştere de 3%.

Vineri, la scurt timp după decizia CCR, ordinele de vânzare de valută s-au înmulţit, iar piaţa locală s-a închis la 4,966 lei. La începutul acestei săptămâni, cursul euro a scăzut de la 4,9773 la 4,9717 lei, minim al ultimelor trei luni. Cotaţiile de lunea aceasta se situau la 4,97 – 4,972 lei.

Presiunea pe leu se va menţine şi în următoarea perioadă. Ea nu vine doar din partea mediului politic, de la care se aşteaptă anunţarea noului Executiv, cât şi din cea economică, după ce INS a anunţat încetinirea economiei în trimestrul al treilea.

Totodată, Raportul de analiză a convergenţei „România – Zona Euro Monitor” nr.17/2024 – „Incertitudini sporite de contextul general tot mai complicat”, arată că atât deficitul bugetar cât şi cel de cont curent este posibil să depăşească în acest an 8% din PIB, în timp ce guvernul s-a împrumutat cu peste 200 miliarde de lei pentru finanţarea deficitului bugetului public.

Pentru perioada următoare investitorii aşteaptă prezentarea bugetului de stat pentru 2025, dar şi modul în care vor fi reduse deficitul bugetar şi cel de cont curent. Poate cel mai important punct din listă este reprezentat de costurile cu care se va împrumuta din pieţele externe.

Costurile de împrumut ar putea creşte semnificativ în cazul în care marile agenţii ar reduce ratingul României. Important este ca investitorii străini să renunţe la vânzarea de titluri de stat denominate în lei, mişcare care pune, la rândul ei, presiune pe curs.

După o serie de creşteri zilnice, indicii ROBOR au cunoscut lunea aceasta scăderi. Cel la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 5,92 la 5,91%, mai sus însă de 5,55%, valoarea de la începutul lui septembrie. Indicele la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 5,98 la 5,97%, comparativ cu 5,59% în urmă cu aproape trei luni, iar cel la 12 luni a alunecat de la 6,03 la 6,01%, faţă de 5,64% în prima parte a lunii septembrie.

Vineri, după ce s-a anunţat că economia SUA a creat 227.000 de locuri de muncă în noiembrie, iar producţia industrială din Germania s-a contractat cu 1% în octombrie, euro s-a depreciat. La începutul acestei săptămâni, în aşteptarea datelor referitoare la evoluţia inflaţiei din Statele Unite, indicator care influenţează politica monetară a Rezervei Federale, euro s-a întărit la 1,0532 – 1,0579 dolari, ceea ce a coborât cursul monedei americane de la 4,7033 la 4,6980 lei.

Cursul francului elveţian a scăzut lunea aceasta de la 5,3554 la 5,3469 lei. Lira sterlină, a atins joia trecută un maxim istoric de 6,0143 lei, dar a scăzut luni la 6,0023 lei.

Preţul gramului de aur a crescut luni de la 398,6339 lei la 401,280 lei. Evoluţia s-a datorat aprecierii metalului galben la 2.627,50 – 2,660,70 dolari/uncie.

Joia trecută, bitcoin a atins un maxim de 103.900 dolari, dar a alunecat lunea aceasta până la 97.991 dolari. Ethereum s-a apreciat la nivel săptămânii trecute cu circa 13% şi a atins un vârf de 4.061 dolari şi se tranzacţiona luni în culoarul 3.840 – 4.008 dolari.

Analiza cuprinde perioada 2 – 9 decembrie

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...