Administraţie

A început montarea celor 150 de insule ecologice ce vor schimba din temelii sistemul de colectare a deşeurilor în Râmnic

Până la punerea în funcţiune a întregului sistem cetăţenii sunt rugaţi să folosească vechile containere de gunoi disponibile

Unul dintre cele mai importante proiecte destinate îmbunătăţirii colectării separate a deşeurilor a început să fie implementat în Râmnic: cu o finanţare de aproape 2,5 milioane de euro în cadrul PNRR, în municipiu se vor amplasa 150 de insule ecologice supraterane în toate cartierele de blocuri ale oraşului, sisteme ce vor funcţiona pe bază de cartele digitale de acces, cu containere separate pentru hârtie şi carton, plastic şi metal, deşeuri de sticlă, biodegradabile şi reziduale, protejate anti-vandalism şi împotriva accesului neautorizat.

Într-o primă fază, s-au amplasat 15 de astfel de echipamente care deocamdată nu sunt funcţionale în absenţa sistemului informatic de gestionare, acest lucru fiind anunţat vizibil prin autocolante de avertizare („Atenţie / Momentan a nu se utiliza”) – tocmai de aceea, Primăria Municipiului a amplasat în imediata lor apropiere suficiente containere de tip vechi pentru colectarea fără sincope a deşeurilor.

Cu toate acestea, în unele zone unde au fost amplasate noile insule ecologice – cu precădere în zona Kaufland Ostroveni - s-a constatat o lipsă deranjantă de bun-simţ concretizată prin faptul că unii cetăţeni au ignorat containerele de tip vechi disponibile şi au aruncat gunoiul în jurul noilor echipamente încă neoperaţionalizate.

Primăria Municipiului face apel la locuitorii oraşului să facă dovada unui simţ civic normal oricărui om civilizat şi să depoziteze deşeurile în containerele speciale care îi sunt puse la dispoziţie – în caz contrar, amenda pentru nerespectarea acestei reglementări este de la 2.000 la 2.500 lei, iar Poliţia Locală va acorda o atenţie distinctă respectării acestor norme de bună convieţuire.


 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...