Miercuri, 30 octombrie 2024, s-a ales în şedinţă ordinară a Consiliului Local al comunei Mateeşti viceprimarul pentru mandatul 2024-2028. Este vorba despre Victor Cristinel Deaconescu, membru al Partidului Social Democrat.
“După 30 de ani în care între primar şi viceprimar au existat permanent conflicte, mandatul 2020-2024 a fost primul mandat în care a existat colaborare, înţelegere, hotărâre şi determinare, ceea ce a dus la realizarea multor proiecte care au vizat dezvoltarea localităţii noastre. În cadrul şedintei ordinare, domnul Deaconescu Victor Cristian a fost reales viceprimar al localităţii pentru mandatul 2024-2028. Mulţumesc consilierilor locali care au votat propunerea mea şi celor care au fost împotrivă. Astfel că, domnul viceprimar a fost reales în functie cu 10 voturi pentru şi 3 împotrivă. Mulţumesc şi locuitorilor comunei noastre care ne susţin şi care ne-au dat votul lor de încredere in data de 9 iunie 2024. Îi urăm sănătate domnului viceprimar Deaconescu Victor Cristinel şi am certitudinea că vom avea o colaborare cel puţin la fel de bună ca cea din mandatul trecut!
Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, spune primarul comunei, Cosmin Anghelescu.