Gigi Becali, candidat AUR la alegerile parlamentare şi susţinător al lui George Simion, a declarat marţi seară la Realitatea Plus că a discutat cu Viorel Hrebenciuc despre susţinerea PSD pentru intrarea lui Simion în turul 2 al alegerilor prezidenţiale.
Becali, care e prieten cu Hrebenciuc, a declarat: „Eu am vorbit şi cu Hrebenciuc. Şi mi-a zis: «Măi, nea Gigi, haide să îl băgăm pe Simion în turul doi.» Am zis bine, hai să îl băgăm. A zis acum vreo lună jumate”.
Declaraţiile surprinzătoare ale lui Becali vin după acuzaţiile mai multor liberali, în frunte cu preşedintele Nicolae Ciucă, cu privire la o înţelegere între PSD şi AUR pentru a-l propulsa pe George Simion în turul 2 al prezidenţialelor, alături de Marcel Ciolacu.
Liberalii au acuzat PSD că are acelaşi obiectiv ca şi Rusia, adică împingerea lui Simion în turul 2, chiar dacă din motive diferite: PSD îşi doreşte un contracandidat comod pentru Ciolacu, iar Rusia îşi doreşte amplificarea mesajului anti-european în România.