Vâlcenii sunt aşteptaţi la începutul acestui weekend să îşi desfete simţurile cu mâncăruri şi băuturi tradiţionale, muzică, dar şi imaginea conacului Bălceştilor, recent restaurat printr-un proiect iniţiat de Consiliul Judeţean Vâlcea.
„Este o Zi a Recoltei la conac. Am promis că în toate locaţiile realizate sau reabilitate de Consiliul Judeţean Vâlcea, vom organiza evenimente care să aducă oamenii aproape de aceste locuri minunate. Muzeul Memorial ‘Nicolae Bălcescu’ este o adevărată bijuterie, iar acest eveniment este ocazia perfectă pentru a vă bucura atât de frumuseţea muzeului, cât şi de atmosfera specifică sărbătorii recoltei” a precizat Constantin Rădulescu, preşedintele CJ Vâlcea.
Evenimentul va debuta sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 10 şi va ţine până în ceas de seară. Accesul publicul este gratuit, iar oaspeţii vor putea lua parte la diverse activităţi, precum ateliere de confecţionat răchită, pictat dovleci, apicultură şi multe altele.
Producători locali din Vâlcea vor fi prezenţi pentru a expune bunătăţi specifice sezonului de toamnă, oferind şi degustări celor ajunşi în incinta domeniului.
Pentru a pune în valoare ansamblul muzeal dedicat memoriei lui Nicolae Bălcescu, conducerea muzeului şi administraţia judeţeană au stabilit ca în biserica de pe domeniul Bălceştilor să poată fi efectuate cununii religioase, cu programare prealabilă din partea însurăţeilor.