Eveniment

Peste 100 de cascadori la Zilele Mihai Viteazu

Primarul Lia Olguţa Vasilescu promite patru zile de distracţie continuă pentru craioveni

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu a declarat că îşi doreşte ca la Craiova să fie organizate zilele Mihai Viteazu. Aceasta deja a schiţat un plan de bătaie, a cărui piesă de rezistenţă va fi aducerea capului marelui Ban al Olteniei în Casa Băniei, acolo unde acesta a domnit. “Noi avem în Oltenia un brand de care ar trebui să fim mândri, pentru că de la noi din Craiova a pornit ideea Marii Uniri, îl avem pe Mihai Viteazu. Ştim cât de mult se bat moldovenii pentru imaginea lui Ştefan cel Mare, care a fost şi canonizat. Noi nu prea ieşim în relief cu astfel de acţiuni şi atunci am zis aşa, vreau să fie Zilele Mihai Viteazu, un spectacol timp de patru zile pentru craioveni”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei.

Va fi recreată o bătălie din acea epocă

Planurile pentru aceste patru zile deja au fost făcute. O sută de cascadori se vor lupta într-o bătălie în care craiovenii vor putea vedea cum se purtau celebrele bătălii din acea epocă. Va fi o proiecţie de film, filmul lui Sergiu Nicolaescu în care a jucat Amza Pellea în centrul Craiovei. „Vom monta un ecran uriaş şi vom pune câteva mii de scaune pe care să se aşeze toţi cetăţenii Craiovei care nu au văzut filmul şi vor să îl vadă. Vreau să mă concentrez foarte mult pe partea de copii şi tineret, care învaţă la istorie dintr-o carte ceva despre Mihai Viteazu, dar poate nu au văzut nici filmul, poate nu au văzut nici cum arată un costum din epoca respectivă, poate nu ştiu ce muzică se asculta în vremea aceea şi am zis aşa, cu peste 100 de cascadori vom recrea o scenă din bătăliile lui Mihai Viteazu. Cel mai probabil o vom face pe fostele vii ale lui Mihai Viteazu de la aeroport”, a mai spus Lia Olguţa Vasilescu, primarul oraşului Craiova.

Piesa de rezistenţă, capul lui Mihai Viteazu la Casa Băniei

Pe lângă cascadorii care o să recreeze o luptă, vor mai fi şi alte surprize pe care edilul şef al Băniei speră să le poată pune în practică. „Mai vreau să facem un carnaval în centrul oraşului cu costume de epocă, în care să premiem cel mai frumos costum. Cu această ocazie îi şi forţezi pe copii să fie inventivi, să se intereseze ce vestimentaţie se purta în epoca respectivă, apoi instituţiile din subordinea primăriei vor trebui să vină cu spectacole artistice în care să pună în valoare muzica, dansurile din epocă, aşa încât să fie ceva interactiv şi foarte frumos. Piesa de rezistenţă în aceste zile ale Craiovei va fi aducerea capului lui Mihai Viteazu la Casa Băniei, acolo unde el a domnit”, a încheiat primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

12.02.2013 - 20:31andreea:O femeie curajoasa si responsabila

12.02.2013 - 00:02mirela:Bravo ,Olguta!

Pagina 1 din 1 (2 comentarii din 2)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...