Administraţie

Două evenimente festive organizate de Primăria Râmnicului în cinstea Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice

Primăria municipiului organizează în primele zile ale lunii viitoare două evenimente festive în contextul Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, marcată pe 1 octombrie: premierea a 44 de cupluri de râmniceni la aniversarea a 50 de ani de căsnicie, precum şi sărbătorirea a 14 nonagenari cu ocazia intrării în Clubul Longevivilor.

Acestea sunt doar câteva dintre măsurile în favoarea seniorilor din Râmnic pe care administraţia municipală le are în derulare de mai mulţi ani. Printre ele se numără transportul gratuit de care pensionarii beneficiază pe autobuzele ETA (cu o medie lunară de 52.800 de călătorii efectuate), accesul gratuit al pensionarilor din oraş la Ştrandul Ostroveni în zilele de luni până joi (în sezonul estival 2024 înregistrându-se 13.500 de astfel de vizite), Căminul pentru Persoane Vârstnice din Ostroveni, din administrarea Primăriei (cu o capacitate de 75 de beneficiari şi care găzduieşte în prezent 73 de persoane în condiţii excepţionale) sau cele 5 cluburi ale pensionarilor din cartierele Ostroveni, Petrişor, Nord şi Traian.

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, Primăria Municipiului urează tuturor seniorilor din Râmnic să aibă parte de o bătrâneţe liniştită, cu sănătate şi fără griji, bucurându-se de dragostea celor dragi şi de respectul întregii comunităţi!

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...