Opinii

 

Tranşarea conflictului româno-maghiar

Tranşarea conflictului sus amintit musai a se face la masă! Nu este o regulă impusă, dar aşa-i civilizat. Eu, unul, aşa ştiu că am făcut în weekend la un restaurant cu specific unguresc. Nu s-a găsit încă o explicaţie clară pentru teama oltenilor de maghiari. O fi poate senzaţia greţoasă încercată de vreun strămoş care a luat o gură din apa Oltului şi apoi s-a cutremurat la gândul că alţii îşi tot spală zilnic picioarele în amonte, pe undeva pe la izvoarele râului. În istoria recentă a Olteniei, puţinele familii de maghiari care s-au stabilit în zonă au avut darul de a îmbogăţi cultura gastronomică a băştinaşelor cu fel de fel de reţete.

La fel ca beneficiarii acestui know-how de bucătărie adus de „cotropitorii” locuinţelor ceauşiste ridicate în perioada industrializării Olteniei, m-am aşezat cu nasul fremătând a nerăbdare la restaurantul Alex. În meniu figurau şi denumirile ispitelor olfactive care mă ghidaseră până la uşa localului: ficat de raţă cu pulpă de gâscă, raţă cu tăiţei pe varză, nelipsitul gulaş, sub formă de ciorbă plus alte trei înfăţişări de tocăniţă, preparate vânătoreşti din urs, căprioară şi mistreţ plus altele şi altele. La un moment dat, era să îmi dau pe faţă arama de oltean când în ochi mi-a sărit şi un muşchiuleţ împletit cu praz. „Asta e, are dreptate Ponta! Asta-i lovitură pe faţă, ne-au spart monopolul prazului”, m-a lovit disperarea. Mi-a trecut repede când m-am găsit în faţa unui platou de carne, cu mămăliguţă, în care ciuşca olteanului îşi schimbase forma şi gustul, şi tăria, transformată prin pisare într-o paprikă de-a lor. Şi am tranşat fără regrete conflictul româno-maghiar până m-am simţit ghiftuit.

Extremismul în care a picat Ponta, cel puţin la nivelul reacţiei de moment, nu este deloc benefic. Prefer oricând temperarea impusă de limba gimnastică a lui Băsescu în dialog cu Victor Orban decât plezneala golănească de discurs a lui Victor Ponta. Aşa cum am spus, tranşarea acestui conflict musai a se face la masă. Până a se aşeza la masa negocierilor, Ponta ar trebui totuşi să se gândească ce au făcut guvernele României în ultmile decenii pentru românii din sudul Dunării, pentru cei de lângă graniţa vestică a ţării, pentru abandonaţii din Basarabia.

Am văzut sporadic oameni de cultură plecând în turnee pe lângă graniţele ţării pentru a alina durerea vlahilor, basarabenilor şi a altora ce se consideră uitaţi în ţara mamă. Am văzut donaţii de cărţi făcute acestora de edituri ce îşi au sediul la doi paşi de Palatul Victoria. Nu am auzit până acum ca vreun convoi să fie însoţit de reprezentanţii Ministerului de Externe sau de alţi reprezentanţi ai cancelariei vreunui prim-ministru. Că Victor Orban susţine cererile maghiarilor din România nu este nici golănie şi nici o enormitate. Este doar politica de stat a Ungariei. Golănia este să te stropşeşti ca o lele de Gorj peste gardul vecinului atunci când nu eşti în stare să le oferi iluzia siguranţei nici măcar locuitorilor din ţară, darămite diasporei.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...