Din cauza consumului mare de apă, pe fondul unei perioade prelungite de secetă, rezervoarele de înmagazinare apă potabilă care deservesc comuna Frânceşti s-au golit astfel că sistemul de distribuţie a apei potabile nu se mai află la parametrii normali de funcţionare
Prin urmare, societatea Apavil S.A. anunţă că începând cu data de 10 septembrie 2024, ora 16:00 şi până a doua zi la ora 07:00, alimentarea cu apă în comuna Frânceşti se va sista. Această măsură este necesară în vederea umplerii rezervoarelor şi intrarea sistemului de distribuţie în parametrii normali de funcţionare.
În cazul în care această situaţie persistă, Apavil S.A. va întrerupe alimentarea cu apă potabilă, după acelaşi program, şi în zilele de 11 şi 12 septembrie.
Pentru a avea posibilitatea alimentării cu apă potabilă în regim continuu, trebuie evitată folosirea apei potabile pentru scopuri agricole şi de grădinărit, utilizând pe cât posibil apa din alte surse (fântâni, puţuri etc.) pentru astfel de activităţi. Utilizatorii au obligaţia de a asigura folosirea eficientă şi raţională a apei preluată din reţeaua de alimentare, conform obligaţiilor contractuale ale clienţilor.
Vă mulţumim pentru pentru înţelegere.