Administraţie

Proiectul de extindere a reţelei de gaze naturale pe 53 de străzi din Râmnic nu are vacanţă

Finanţat prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, proiectul de extindere a reţelei de gaze naturale pe 53 de străzi din Râmnic, însumând 35 de kilometri, avansează într-un ritm susţinut.

Până la acest moment s-au recepţionat lucrările pe străzile Valea Gorunelului, Nicolae Popescu-Rebus, Marin Trincă şi Viilor, sunt în curs de recepţie reţelele de pe străzile Săveasca, Gura Văii, Cojocarilor, Macilor, Uţeştilor, Căzăneşti, Oltului, Gheorghe Simotta, Mircea Demetriade, Argintari, Costea Marinoiu, Drumul Gării (segment), Apusului, Dealul Malului şi Prunului şi se află în derulare lucrările de pe străzile Drumul Gării (segmente), Toporaşilor, Ghioceilor, Eftimeştilor, Măceşului, Socului, Căzăneşti, Digului, Fântânii, Aranghel, Poenari, Cărbunari, Gheorghe Olănescu, Alexandru Budişteanu, Buridava, Ioana Radu şi Colţeştilor.

După transmiterea reţelei către furnizorul de gaze naturale, cade în sarcina fiecărui proprietar de gospodărie să facă demersurile necesare pentru a se racorda la reţea cu echipamentele proprii (centrale, sobe, maşini de gătit etc.).

Termenul de finalizare al investiţiei de care urmează să beneficieze 1000 de gospodării este primăvara anului viitor, iar detalii despre străzile care vor beneficia de această extindere se găsesc pe „Harta investiţiilor cu fonduri nerambursabile accesate de Primăria Municipiului Râmnicu Valcea” la adresa https://www.ramnicuvalcea.finantariexterne.ro/.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...