Ocnele Mari devine şi o capitală a evenimentelor. Remu Sasu spune că prezenţa acestor evenimente vor transforma Ocnele Mari într-una din cele mai căutate staţiuni vâlcene pentru bogăţia pe care o reprezintă. Pentru farmecul rustic, pentru apele sărate, pentru patrimoniul acestui frumos târg care are peste 2000 de ani de existenţă.
”Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România a dat publicităţii spaţiile unde va avea loc „The Jazz Cave Festival” din acest an. Printre acestea găsim şi Salina Ocnele Mari, iar perioada de concerte stabilită deja este 16-18 august 2024. Festivalul urcă pe scenele sale peste 18 formaţii din Europa şi de peste ocean, care vor încânta publicul cu piese de jazz în diferite stiluri interpretative. Cele trei scene ale festivalului se vor construi în Salina din Ocnele Mari, pe unul dintre domeniile viticole din Drăgăşani şi la Muzeul de artă din Râmnicu Vâlcea. Noi credem că locul cel mai atractiv va fi Salina din Ocnele Mari, acolo unde acustica va fi una specială şi spectatorii vor căuta să petreacă ore minunate departe de căldura toropitoare a ultimei luni de vară. La Ocnele Mari!”, a precizat Remus Sasu, primarul din Ocnele Mari.
Oraşul Ocnele Mari este unul dintre cele mai vizitate locuri din judeţul Vâlcea. Oamenii vin aici pentru ştrandurile cu apă sărată, pentru salină, dar şi pentru frumuseţile zonei.