Economic

Bălan se pregăteşte să părăsească Oltchimul

Directorul Oltchim SA, Mihai Bălan, va mai rămâne în funcţie încă 30 de zile, perioadă în care acţionarii combinatului chimic din Râmnicu Vâlcea vor trebui să desemneze un nou director general al companiei.

Mihai Bălan s-a întâlnit astăzi cu ministrul Economiei, Varujan Vosganian, care i-a mulţumit că şi-a respectat promisiunea de a rămâne în funcţie până la desemnarea administratorilor judiciari şi a administratorului special ai Oltchim, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei, acţionarul majoritar al combinatului chimic.

Potrivit comunicatului, în întâlnirea de joi s-a convenit ca Bălan să mai rămână director la Oltchim pentru încă 30 de zile, după care acţionarii vor numi un nou şef.

Mihai Bălan a preluat conducerea Oltchim la începutul lunii octombrie a anului trecut.

Săptămâna trecută, la CET Govora s-a reunit Consiliul de Administraţie pentru a-l repune în funcţia de preşedinte al CA pe Mihai Bălan. Acesta a fost înlocuit din funcţie în urmă cu o săptămână în urma unui conflict cu preşedintele CJ Vâlcea, Ion Cîlea.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...