Sport

Handbal feminin

Vestergaard: Meciul cu Krim nu e decisiv

Antrenorul echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea, danezul Jakob Vestergaard, crede că echipa se poate califica în semifinalele Ligii Campionilor la handbal feminin chiar dacă va pierde meciul cu Krim Ljubljana. "Am discutat mult cu fetele despre ce nu a mers în meciul cu FTC Budapesta. Au fost 32 de greşeli personale, ceea ce este mult prea mult pentru un meci de Liga Campionilor, atunci când joci împotriva unei echipe foarte bune. A fost un meci prost pentru noi, multe handbaliste au jucat mult sub aşteptări. La Ljubljana avem un meci dificil. Noi ne-am propus să avem patru puncte după primele trei meciuri şi încă mai putem îndeplini acest prim obiectiv din grupele principale. Nu va fi uşor, dar cred că am corectat multe din greşeli şi ne vom prezenta altfel contra lui Krim", a spus Vestergaard.

Danezul nu pare să conştientizeze că partida cu Krim este una decisivă pentru calificarea în semifinale. "Nu cred că partida de la Ljubljana este decisivă pentru calificare, nici dacă pierdem, nici dacă o câştigăm. Foarte important este, însă, să nu mai pierdem puncte pe propriul teren. Suntem conştienţi că e dificil să câştigi pe terenul unei formaţii puternice cum este campioana Sloveniei şi de faptul că ne va fi dificil să mai câştigăm grupa. Acum mă gândesc la fiecare meci în parte, la soluţiile pe care să le găsesc pentru a-l câştiga. Oricum, pe terenul lui Krim trebuie să jucăm cu totul altceva pentru a câştiga", a completat Vestergaard.

Tehnicianul danez a încercat să justifice şi evoluţia catastrofală a vedetei echipei, Katarina Bulatovici. "Nu se întâmplă nimic cu Bulatovic. Noi avem probleme în atac în cazul apărării în stil spaniol, folosită şi de FTC. Interii trebuie să se mişte mai mult pentru a primi mingea şi pentru a ataca poarta pentru că sunt atacaţi de apărători. Ştiu că pare dificil de înţeles, e limbajul handbalului. Szucsanszki a avut un rol important în apărarea lui FTC şi nouă ne-a fost dificil să o ducem pe Bulatovici în situaţii clare de a marca, iar când s-a demarcat s-au ratat pasele decisive către ea. Katarina a fost nevoită să paseze înapoi la coechipiere şi nu a dat randamentul scontat", a adăugat Vestergaard.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...