Administraţie

Direcţia de Evidenţă a Persoanelor îşi eficientizează serviciile: certificate de naştere eliberate în 30 de minute!

Direcţia de Evidenţă a Persoanelor din cadrul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea a început de săptămâna trecută implementarea unui sistem ce permite eliberarea certificatelor de naştere în 30 de minute (faţă de 2 - 3 săptămâni, cum era până acum).

Măsura a fost posibilă prin introducerea DEP Râmnicu Vâlcea în „Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă”, alături de structurile similare din alte 7 judeţe. De săptămâna viitoare, sistemul de eliberare imediată va fi valabil şi în cazul certificatelor de deces, iar ulterior şi etapizat, procedura se va aplica tuturor actelor de stare civilă.

Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Râmnicu Vâlcea a eliberat anul trecut peste 3.600 de acte de stare civilă (certificate de naştere, de căsătorie sau de deces). Din septembrie, anul trecut, Direcţia funcţionează la etajul III al River Plaza Mall (într-un spaţiu oferit gratuit de administratorii imobilului), oferind condiţii moderne şi civilizate tuturor celor ce apelează la serviciile sale.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...