Administraţie

Clădire nouă adăugată Maternităţii din Râmnicu Vâlcea

Pavilionul spitalului de Obstetrică-Ginecologie din Râmnicu Vâlcea, parte a Spitalului Judeţean Vâlcea, va avea în curând o nouă construcţie dedicată pacienţilor veniţi doar pentru tratamente de zi, indiferent că sunt nou născuţi sau adulţi.

„Astăzi, am depus proiectul pentru o nouă investiţie pe care o vom realiza, din fonduri europene, pentru sănătatea vâlcenilor. Este vorba despre extinderea Ambulatoriului de la Maternitate, prin construirea unei noi clădiri cu 3 etaje, cu o suprafaţă de 1.270 mp, în care vor funcţiona 8 cabinete medicale cu spaţii auxiliare”, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Proiectul, în valoare de aproape 5 milioane euro, mai cuprinde şi dotarea cu mobilier şi aparatură medicală de înaltă performanţă: ecografe, aparate EKG, turn endoscopie digestivă şi colonoscopie, monitoare funcţii vitale etc.

„Pentru implementarea acestui proiect, vom accesa o finanţare europeană prin Programul Sănătate, astăzi fiind încărcate în platformă documentaţiile în vederea obţinerii finanţării”, adaugă Rădulescu.

În momentul de faţă, Maternitatea din Râmnicu Vâlcea este beneficiară a unor investiţii ce cumulează 2 milioane euro din fonduri europene. şi care vizează modernizarea în integralitate a clădirii spitalului.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...