La sesizarea făcută în conformitate cu prevederile legale, Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat televiziunea RealitateaPlus cu somaţie publică pentru nerespectarea prevederilor referitoare la permiterea exprimării unui punct de vedere şi apărării faţă de acuzele ce mi-au fost aduse în cadrul emisiunii „Culisele statului paralel” din data de 3 aprilie 2024.
Este o reparaţie infimă faţă de linşajul mediatic la care am fost supus în ultima perioadă de către această televiziune (la comanda unor contracandidaţi foarte prezenţi în studiourile acesteia), dar care dovedeşte clar părtinirea şi modul interesat în care se face „presă” la RealitateaPlus!
Conform Raportului anual al Consiliului Naţional al Audiovizualului (disponibil la adresa https://www.cna.ro/IMG/pdf/01_CNA_Raport_de_activitate_pe_anul_2023.pdf, pag. 110), postul de televiziune Realitatea Plus conduce în topul televiziunilor amendate de CNA în cursul anului 2023 cu 26 de amenzi în valoare de 515 milioane lei dintr-un total de 47 de sancţiuni aplicate pentru încălcarea prevederilor privind protecţia demnităţii umane şi a dreptului la propria imagine, încălcarea obligaţiei legale de a respecta drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, încălcarea prevederilor privind incitarea la ură, încălcarea prevederilor privind asigurarea informării corecte sau pentru încălcarea prevederilor privind publicitatea politică.
Mircia GUTĂU,
Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea