Administraţie

Panourile fotovoltaice instalate pe 11 clădiri publice au produs în primele 5 luni ale anului energie electrică de aproape 190.000 lei

Prin proiecte cu finanţare europeană, 35 de blocuri, şcoli şi imobile publice vor fi alimentate cu energie electrică din surse regenerabile

În primele cinci luni de la punerea în funcţiune, panourile fotovoltaice montate în oraş în baza unui proiect în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) au produs o cantitate de energie electrică de aproape 190 MWh.

Proiectul cu o valoare de 3,3 mil. lei (din care 2,6 mil. lei finanţare nerambursabilă europeană) a constat în instalarea de panouri fotovoltaice şi echipamente adiacente pe 11 clădiri publice: sediul Direcţiei Economico-Financiare, sediul administrativ din strada General Magheru, Centrul Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice din Ostroveni, Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari”, Liceul Tehnologic „General Magheru”, Şcoala Gimnazială Waldorf, Şcoala Gimnazială nr. 13 şi grădiniţele cu program prelungit Ostroveni, Ostroveni 2, Nord 1 şi Nord 2. La tariful practicat de furnizorul de energie electrică, producţia de până acum a acestor instalaţii solare are valoarea de aproximativ 190.000 lei, în condiţiile în care sezonul de maximă expunere solară este abia la început.

Sisteme de producere a energiei electrice din surse regenerabile vor fi implementate în Râmnicu Vâlcea şi la imobilele eficientizate energetic prin proiecte în cadrul PNRR, respectiv 11 blocuri de locuinţe, 10 imobile şcolare şi 3 clădiri publice, ale căror lucrări sunt în derulare la acest moment.

Detalii despre toate proiectele accesate de Primăria Municipiului sunt disponibile pe Harta proiectelor cu finanţare nerambursabilă la adresa ramnicuvalcea.finantariexterne.ro.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...