Este ziua municipiului Râmnicu Vâlcea. Se împlinesc 636 de ani de la atestarea sa documentară. La 20 mai 1388, domnitorul Mircea cel Bătrân a semnat un document în care apare pentru, prima oară, numele oraşului nostru. Istoria locuitorilor de pe aceste meleaguri este mult mai veche, desigur. Începe cu mii de ani mai înainte, conform dovezilor pe care arheologii le-au adus la suprafaţă prin cercetările lor. Pe aceste meleaguri au trăit oameni cu mult înainte de a trece pe aici, în drumul lor spre Sarmizegetusa, romanii lui Traian. Regiunea este una aleasă de marii domnitori ai Ţării Româneşti pentru ctitorii monahale fără egal. Râmnicu Vâlcea a fost dintotdeauna un nod al drumurilor care coborau dinspre Transilvania, a celor care urcau dinspre Oltenia şi a celor pe care se putea ajunge la capitala ţării de la Curtea de Argeş, de la Târgovişte ori de la Bucureşti.
În urmă cu două sute de ani, ca urmare a captării apelor minerale din Olăneşti, Govora şi Călimăneşti, Râmnicu Vâlcea a fost ales de români pentru frumuseţea locurilor, pentru linişte şi pentru refacerea sănătăţii. Râmnicu Vâlcea se află din nou la apogeul atractivităţii sale printre români. Oraşul a crescut într-un ritm nemaiîntâlnit în trecut.
În ultimele două decenii a crescut la propriu cu mai multe cartiere şi zone de extindere, dincolo de limitele sale geografice. Într-un moment ca acesta, aniversar, e bine să privim în urmă şi să vedem de unde venim, ca localitate, şi încotro ne îndreptăm.
Mai zilele trecute scriam despre creşterea suprafeţei oraşului cu peste patruzeci de hectare, obţinute de la statul român pentru a amenaja o pădure-parc pe dealul Capela. Râmnicu Vâlcea s-a îmbogăţit ca niciodată în trecut, prin această împroprietărire. Există la Râmnicu Vâlcea o întreagă viziune a spaţiilor verzi, a parcurilor şi a locurilor pentru destindere. Şi această viziune, precum şi înfăptuirea ei, aparţin în totalitate administraţiei din aceşti ani, pe care o numim cu numele primarului Mircia Gutău. Este ziua municipiului nostru Râmnicu Vâlcea. Ziua în care privim în trecut, apreciem prezentul şi gândim la viitor.
La mulţi ani, Râmnicu Vâlcea!
Eugen Neaţă, deputat PSD