Opinii

 

Cu cascheta de pământ

Pe vremuri, p-aici, prin Oltenia, oamenii obişnuiau să dea cu basca de pământ de bucurie, la diverse chefuri, cumetrii, când se mai abţiguiau din diverse motive. După episodul 2010 din faţa Palatului Cotroceni, oamenii legii au început să dea de pământ cu cascheta la propriu, parcă pentru a ne arăta cât de corupt poate fi sistemul judiciar.

În Olt, o poliţistă şi-a înjunghiat şeful, acuzându-l, închipuit sau chiar pe bune, de viol şi proxenetism în uniformă. Vreo 10 capi ai poliţiei oltene s-au îmbolnăvit subit. Ministrul Stroe a tras o concluzie memorabilă doar pentru presă, nu şi pentru anchetatori: „Nu credeam că în Poliţie există atâta golănie!”. Potenţialii violatori, şpăgarii sistematici ai sistemului, taţii abuzurilor în uniformă au fost brusc reduşi la nivelul unor golani care fluieră pe stradă, ori în biserică, şi care îţi scuipă în cap de la balconul cinematografului.

În Dolj, cascheta „trântită” de un şef de post i-a fracturat mâna unui septuagenar şi i-a crestat fruntea unei bătrâne lovită de spirit civic. S-a deschis o anchetă, încă una din cele cu care ne-am obişnuit de-a lungul anilor. Bănuitul s-a declarat nevinovat de ochii presei, dar şi-a dat demisia din funcţia de conducere pentru a nu şifona uniformele scrobite ale protectorilor din inspectorat. Eventuala „coadă de peşte” în care se va finaliza ancheta în acest caz nu va surprinde pe nimeni. „Corb la corb nu-şi scoate ochii!” rămâne un proverb actual în România.

În Vâlcea, DGA-ul a reuşit să aibă două cazuri pe masă în 2012. Cel de-al treilea, unul de prejudiciu prin înşelăciune şi însuşire de bunuri „furgăsite” este ascuns degrabă pentru a nu pica în ridicol. Agentul Ciucă putea să-şi transforme numele în renume dacă se găsea vreun şef dispus să-i frece ridichea pe plângerea formulată de un contribuabil păgubit. Aşa, durerea de cot în faţa legii s-a transmis contagios şi îngrijorător de rapid de la poliţistul cu aptitudini de „maradonist” până la mai marii din poliţie.

Gestul aruncării caschetelor în curtea Palatului prezidenţial a avut rostul său în 2010. De atunci şi până în prezent, însă, nu s-a găsit nimeni să le ridice poliţiştilor români cascheta din tină.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

07.02.2013 - 10:50Unul:Caschetarii astia sunt in stare ca si la sectie sa fie conectati ilegal la cablul de net.

Pagina 1 din 1 (1 comentarii din 1)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...