Opinii

 

Proştii sub cerul înstelat

Când nu mai e de glumă, sper să acceptaţi un limbaj ceva mai lejer. Aşadar: să pui botul la o minciună, se poate întâmpla oricui. Să pui botul şi a doua oară, se cheamă că eşti ori prost, ori foarte interesat. De la Pavlov ştim că până şi necuvântătoarele au reflexe condiţionate. Dacă nu vă mai amintiţi experimentul cu câinele şi eprubeta conectată la sub-limba animalului, reiau povestea aici. La sunetul clopoţelului, câinelui i se dă mâncare. După o vreme, se clopoţeşte şi câinele salivează direct în eprubetă, fără a primi mâncare. Care-va-să-zică, are un reflex condiţionat (условный рефлекс).
Se pare că asistăm de aproape un an la un experiment asemănător. Cu clopote mari şi tălăngi. Când lovitură de stat, când pusul mâinii pe justiţie. Oficialii europeni au făcut un reflex condiţionat. Nu când sună clopoţelul, ci când se rosteşte cuvântul magic. La prima vedere, cuvântul pare a fi însuşi România. La o analiză mai amănunţită, se aud nume de persoane din România, nu ţara sau instituţiile ei. Altfel, de când nea cutare înseamnă justiţie şi orice baba cloanţa, agenţia de detergenţi şi sodă caustică? Modul acesta de a exprima lucrurile îmi aminteşte de refrenul comunist al lui dai în fabrici şi uzine. Avem cumva de-a face cu comunişti la cârma europeană şi nu am fost corect informaţi? La Bruxelles?! Iată-i pe aprigii suspicioşi pe orice dă în roşu secerat, poftind la imbecilităţile logicii comuniste, prelute cu atâta dibăcie. Nimeni nu dă în instituţii atunci când pune la îndoială oamenii pripăşiţi vremelnic pe acolo, tovarăşi!

Reiau şi eu, aici, cu acelaşi patos de om liber, întrebarea pe care a pus-o acestor tovarăşi unul dintre colegii lor, euroscepticul Nigel Farage: Păi, cine dracu vă credeţi voi? Asta, cel puţin, pentru a şti că în mine nu aveţi pe prostul supus necondiţionat al unor indivizi care au sentimentul că lumea începe şi se sfârşeşte cu ei. Şi că ieşirea din criză s-ar putea face prin limitarea democraţiei, cu mentalitate de buncăr, cum spunea englezul înfuriat.

Cât despre prostie, ştiu că nu sunteţi proşti. Sub drapelul înstelat al Uniunii Europene se găsesc toate categoriile de state şi toate categoriile de cetăţeni. Unii mai puţini proşti, dar nu deloc, alţii care o fac pe proştii – număr restrâns şi interesat bob cu bob şi cei luaţi de proşti – majoritatea.

Celor ca mine le mărturisesc că, până la urma-urmei, nu mă interesează cine sunt ei, ci ce ne cred în relaţia de uniune în care ne aflăm. Poate prostimea-prostimilor, după caracterizarea presei libere ca presă delincventă din capul locului. În România, nu în ţările lor. Băieţii ăştia râbâie pe la uşa presei lor şi o fac pe berbanţii cu presa românească care, ca orice altă instituţie ori cetăţean român, nu are apărarea cuvenită din partea autorităţilor româneşti. Toată lumea se grăbeşte acum să pună în legi şi norme o aberaţie rostită cu ritm tovărăşesc, european.

Dar cât de prost poate fi cel care face sluji la aşa inepţie, venită de la micuţa poartă europeană? Fie el ziarist, politician, jurist, om de cultură sau orice altceva. Pentru că, atâta timp cât ideea nu are reflex în toate ţările Uniunii, simultan, a aplica fără cârtire noi, de unii singuri, înseamnă a băga gâtul din nou în lesa unui alt experiment, cum am făcut cu reforma fără sfârşit (revoluţia permanentă, cum o numeau înaintaşii doctrinari ai eroilor populari de acum).

În fapt, raportarea la presă în acest fel, ajută puterea politică să uzurpe drepturi ale puterii gazetăreşti. După cum aţi văzut, dreptul de a nu divulga sursa informaţiei, rezervat presei, de când e ea pe lume, este acum folosit de oficiali şi de instituţii, cele care, tot de când e lumea, au obligaţia de a face publice informaţiile şi sursele lor. Aici este schepsisul poveştii. Politicul nu vrea să distrugă presa, ci să o deposedeze de drepturi, aici în România, acum, nu altădată. De urmărit şi de reacţionat la această nouă etapă... reformatoare, experimentată pe la noi.

Şi, încă ceva de final, pentru înspumaţii oficiali europeni: câinele lui Pavlov nu făcea spume la gură la sunetul clopoţelului, cum vi se întâmplă la auzul cuvântului România, ci saliva discret. Ceea ce este mult mai elegant, de-a dreptul european, cu papillon, n’est-ce pas?

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...