Printr-o scrisoare transmisă primarului Mircia Gutău înainte de Paşti, rectorul Universităţii Naţionale de Ştiinţă şi Tehonologie Politehnica Bucureşti, Mihnea Costoiu, a confirmat decizia instituţiei de învăţământ superior de a înfiinţa o sucursală la Râmnicu Vâlcea, care, într-o primă fază (până la reabilitarea terenurilor şi construcţiilor deţinute la limita cu comuna Vlădeşti), îşi va desfăşura cursurile în spaţiile fostului liceu Oltchim.
După cum se motivează în document, demersul Politehnicii se înscrie în contextul dorinţei de „extindere a serviciilor universităţii în mai multe regiuni din ţară cu obiectivul de a creşte rata de angajare şi a reduce gradul de tensionare a pieţei muncii”.
Următoarele etape în concretizarea acestei intenţii vor consta în demararea de către Primăria Municipiului a unor lucrări de modernizare a sălilor de la parterul clădirii şcolare din bulevardul Nicolae Bălcescu, precum şi în organizarea în Râmnicu Vâlcea a unei şedinţe a Senatului Universităţii Politehnica Bucureşti, în cursul acestei veri.