Monden

Vară de foc în Brezoi. #SummerCamp devine un trend tot mai apreciat

Se anunţă o vară plină de surprize pentru festivalieri, pentru iubitorii muntelui, ai naturii şi cei care vor un refugiu departe de agitaţia cotidiană a marilor oraşe, cu epicentru în Brezoi, Vâlcea.

Micul oraş de pe Valea Lotrului şi poartă de intrare în Parcul Naţional Cozia va fi gazda unor serii de evenimente artistice găzduite sub sigla #summercamp.

Un altfel de sejur

Pentru mulţi dintre iubitorii de muzică bună, Brezoiul a devenit un punct de reper pe harta internaţională a festivalurilor de profil. Nici în vara aceasta, iniţiatorul mişcării #summercamp, Mihai Mugescu nu se dezminte, oferind show-uri care animă sezonul estival de pe Valea Lotrului.

„Ce se va intampla vara aceasta la Brezoi este doar o continuare firească a eforturilor depuse in anii trecuţi. Organizarea unui eveniment de o săptămână, precum Open Air Blues Festival Brezoi, este, fără îndoială, o provocare majoră. Cu toate acestea, eforturile noastre sunt îndreptate către crearea unei experienţe de neuitat pentru iubitorii de muzică blues. Ne bucură mult faptul că festivalul are o popularitate crescândă în afara graniţelor, şi, de la an la an, tot mai multi turişti străini vin în România, unii pentru prima dată, special pentru Festival”, spune Mihai Mugescu, omul care a reuşit să pună Vâlcea pe o hartă europeană a festivalurilor de muzică.

O experienţă 3x1

Pentru prima dată, Open Air Blues Brezoi va oferi publicului experienţe muzicale diferenţiate pe trei scene diferite. Dincolo de artiştii anunţaţi deja în line up-ul festivalului, alte trupe se vor perinda în show-uri la fel de incendiare pe scenele Night Stage şi Forest Stage. Aduce un pic a Woodstock, cu păstrarea proporţiilor de rigoare, dar induce publicului o nevoie de a poposi cât mai mult în intreriorul campului plasat pe malul râului Lotru.

„Ne străduim să facem din acest festival un eveniment singular şi concentrat, oferind o selecţie atent curată de artişti de top din întreaga lume. În fiecare zi, publicul va avea parte de spectacole incendiare atât pe scena principală, cât şi pe cele secundare din pădure sau în timpul nopţii.

Suntem încrezători că programul variat şi locaţia fermecătoare vor reuşi să captiveze şi să impresioneze pe toată lumea. Cu fiecare detaliu bine pus la punct, precum accesul facil, regulile clare şi facilităţile oferite, ne asigurăm că fiecare participant se va simţi bine primit şi în siguranţă”, mai spune „tatăl” conceptului #BrezoiulLumii.

„Încurajăm pe toţi cei interesaţi să se alăture acestei călătorii muzicale şi să se bucure de atmosfera unică şi de peisajul spectaculos pe care Brezoiul îl oferă. Este o oportunitate de a ne indragosti si mai mult de muzica blues şi de a crea amintiri de neuitat alături de comunitatea de prieteni de la #BrezoiulLumii”, adaugă Mihai Mugescu.

Vacanţă în ţara lotrilor

Cu o vreme tot mai capricioasă şi temperaturi greu de suportat chiar şi la malul mării, intervalul iulie-august oferit de seria de concerte hard rock, alternative/electric, blues şi folk din Summer Camp Brezoi este o gură de oxigen (la propriu-n.r.) pentru cei care caută o variantă de sezon estival presărat cu experienţe inedite, seri cu o atmosferă de neuitat şi un loc al prieteniilor legate trainic, pe fondul unor preferinţe muzicale comune.

Sigur, experienţa din camp, fie ca alegi cazare la cort sau la rulotă, se completează cu ceea ce Valea Lotrilor şi nordul Vâlcii îţi poate oferi cu generozitate. Trasee de hiking, cascade maiestuoase, natură în stadiu pur, aer curat, experienţe gastronomice, ba chiar şi mici zone de răsfăţ (ciubăr, tir cu arcul sau alte activităţi puse la cale de gazdele tale din camp –n.r.) adaugă un farmec rustic, dar inegalabil, unei vacanţe petrecute în inima Ţării Lotrilor.

Patru evenimente de excepţie

Pentru publicul deja fidelizat, seria de evenimente de la Brezoi nu mai este o surpriză. Bikers for Humanity, Open Air Blues Festival, Electric Nights şi Baricada Folk sunt momente marcate în calendarul fiecărui iubitor de muzică.

Anul acesta avem noi şi noi surprize în line up-urile celor 4 evenimente tradiţionale din seria de concerte derulate la #summercamp Brezoi.

Pentru început avem un „starter” cu trei seri înfocate în perioada 28-30 iunie, în seria de nopţi Bikers for Humanity, cu trupe precum Trooper, Luna Amară, Byron sau Lupii lui Calancea, ultima aflată în plin turneu de promovare a noului album „Lelea” – „o colecţie inedită de chiuituri cu strigături de joc şi cântece de ascultare!- după cum îl descriu chiar artiştii din Republica Moldova.

Facem un mic salt de doar două săptămâni şi mărim miza pe un public care va sparge vechiul record de 30.000 de persoane prezente în cadrul Open Air Blues Festival Brezoi (16-21 iulie 2024). Aşa cum menţionam mai devreme, aici, trăirile vor fi intense, cu show-uri care se vor derula pe trei scene diferite, la ore diferite şi care vor anima atmosfera din cam până aproape de zori.

Avem nume noi, dar avem şi artişti care deja şi-au legat reputaţia profesională de acest loc, aşa că fanii „mamei” Kaz Hawkins sau cei ai Danei Fuchs pot sta liniştiţi. Cele două artiste sunt deja bifate cu confirmare pentru ultimele două seri ale festivalului.

Iulie nu se încheie aici, pentru că scena festivalului va fi invadată la final de lună a lui Cuptor de o cavalcadă a trupelor alternative/electric rock în ceea ce organizatorii au definit ca Electric Nights. Coma, Alternosfera, Omul cu Şobolani sunt doar câteva nume ce vor electriza publicul prezent în #summercamp în zilele de 26-28 iulie anul acesta.

Semnele toamnei se vor vedea curând, când festivalierii din #summecamp vor lupta pe baricade pentru a încetini surgerea unei veri de neuitat.

2-4 August este peruioada în care sunete „raw”, de chitară acustică, glume şi poveşti din timpuri nu chiar atât de îndepărtate vor cuceri inimele publicului prezent la Baricada Folk. Un boem liniştit precum Mircea Vintilă, agitatul „Riciu” Baniciu, molcomul Ducu Bertzi, complexul Emeric Imre, dar şi alţii vor pune în scenă trăiri, iubiri şi amintiri de împărtăşit cu iubitorii muzicii folk.

PS: Pentru variante de cazare, locuri incredibile din natură, trasee uşoare sau ceva mai dificile, dar cu recompense vizuale demne de imortalizat, staţi cu ochii pe http://saptamana.net





 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...