Actualitate

Munca la negru scapă de sancţiunile magistraţilor

Încercările inspectorilor ITM de a combate fenomenul se înscriu la capitolul eşecuri

Pentru a scăpa de amenzile date pentru munca la negru, patronii folosesc tot felul de artificii ilegale. Un astfel de şiretlic îl reprezintă, paradoxal, un număr cât mai mare de angajaţi la negru. În cazul în care este prins, angajatorul se alege cu dosar penal, dar scapă de sancţiunea în bani. Iar cu puţin „noroc”, scapă şi de urmărirea penală. Aşa se face că, cel puţin în Vâlcea, în niciunul din dosarele penale întocmite pentru munca la negru nu a fost dată ca soluţie începerea urmăririi penale. Iar încercarea inspectorilor ITM de combatere a muncii la negru s-ar putea înscrie cu succes la capitolul activităţi eşuate sau cu grad minim de realizare.

Cooperativa „munca în zadar”

Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea se pare că nu are o audienţă prea bună la justiţia locală. Aşa se face că, atunci când vine vorba despre un bilanţ al finalizărilor cazurilor de muncă la negru, inspectoratul de profil vâlcean nu prea are cu ce se lăuda. Funcţionarii instituţiei dau vina pe justiţie, care, în opinia lor, nu sancţionează suficient de drastic astfel de fapte, deşi prevederile legale sunt extrem de clare şi restrictive, prevăzând inclusiv pedeapsa cu închisoarea dacă angajatorul este prins cu mai mult de cinci persoane ce lucrează la negru. În opinia inspectorilor ITM, ei îşi fac datoria prin identificarea şi investigarea corespunzătoare a cazurilor semnalate, urmate de întocmirea de dosare care sunt înaintate în justiţie, însă pedepsele primite de cei în culpă s-au dovedit descurajante doar pentru activitatea curentă a funcţionarilor ITM. În 2012, aceştia au înaintat magistraturii 27 de dosare penale. Potrivit şefului ITM Vâlcea, este cel mai mare număr de astfel de dosare întocmit de inspectori. Din totalul acţiunilor în instanţă, 17 au avut ca speţă munca la neru, în alte cinci au fost sesizate fapte ilegale de folosire de minori, iar un dosar penal a fost întocmit pentru nesupunere la controlul angajaţilor ITM. Competenţele timide ale inspectoilor vâlceni se lovesc însă de ambiguitatea legii ori nepăsarea magistraţilor. Tribunalul nu a soluţionat niciunul dintre dosarele întocmite anul trecut de ITM Vâlcea. „Eu cred că această prevedere chiar îi avantajează pe patroni. Scapă de judecată şi nu plătesc nici amendă pentru munca la negru. Ced că ar trebui modificată puţin legea. Un patron cu cel puţin cinci muncitori la negru ar trebui să fie şi amendat, înainte de a fi trimis în instanţă. Pentru fiecare muncitor la negru ar trebui să plătească 10.000 de lei. Dar, dacă i se întocmeşte dosar penal se consideră că stabileşte instanţa. Şi aşa patronii scapă şi de urmărirea penală şi de amenda noastră”, spune Ion Nicolăescu, şeful ITM Vâlcea. Potrivit Codului Muncii, angajatorul prins cu mai mult de cinci angajaţi fără contracte de muncă se alege cu dosar penal, urmând ca instanţa de judecată să decidă sau nu începerea urmăririi penale. Dacă dosarele penale rămân nesoluţionate, amenzile aplicate firmelor pentru munca la negru înregistrează cuantumuri considerabile. Anul trecut, peste 2200 de sancţiuni din cele 340 aplicate au fost pentru munca la negru. Totalul amenzilor date în 2012 de inspectorii de muncă depăşeşte 34 de miliarde de lei vechi.

"Un patron cu cel puţin cinci muncitori la negru ar trebui să fie şi amendat, înainte de a fi trimis în instanţă.", Ion Nicolăescu, inspector şef ITM Vâlcea

Munca la negru, cu acceptul prestatorului

Păţiţi sau nu, şi angajaţii consideră că sancţiunile pentru munca la negru ar trebui să fie mult mai drastice. În opinia lor, patronii care practică astfel de ilegalităţi ar trebui să rămână şi fără afacere. Cu alte cuvinte, pe lângă închisoare până la cinci ani, legea ar trebui să le închidă pur şi simplu firmele, spun vâlcenii. „Noi nu avem ce face, dacă nu muncim nu avem bani de mancare. Şi, asta e, lucrăm în condiţiile oferite de ei. Stăm şi fără carte de muncă până găsim ceva mai bun”, spune Maria V. în vârstă de 42 de ani, vânzătoare la un magazin din Rm. Vâlcea. De obicei, patronul exclude încheierea unui contract de muncă chiar cu acordul salariatului. Situaţie în care acesta din urmă nu beneficiază de asigurare medicală şi nici de protecţie socială în cazul unui accident de muncă, avertizează inspectorul şef al ITM Vâlcea. În ceea ce-i priveşte pe magistraţi, aceştia recunosc chiar ei că patronii care au muncitori la negru nu prea ajung în sălile de judecată. Aşa se face că în 99 la sută din dosarele penale încheiate de inspectorii ITM angajatorii scapă fără închisoare, chiar dacă legea prevede o astfel de sancţiune, spune şeful ITM Vâlcea, Ion Nicolăescu.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...