Pentru anul acesta, dat fiind că ziua de 31 martie – termenul limită până la care se acorda bonificaţia de 10% pentru plata integrală a impozitelor pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport – este într-o duminică, persoanele fizice şi juridice din Râmnicu Vâlcea pot beneficia de această facilitate şi în cazul plăţilor făcute luni, 1 aprilie.
Taxele şi impozitele locale pentru anul în curs pot fi achitate în şapte puncte de încasare din oraş: sediul Direcţiei Economico-Financiare de la Arenele ”Traian”, sediul Primăriei municipiului din strada General Magheru nr. 25 (clădirea ”Socom”), sediul Direcţiei de Dezvoltare Locală din bulevardul Tudor Vladimirescu nr. 15 (”Casa Căsătoriilor”), sediul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor de la etajul 3 al River Plaza Mall, casieria de la Stadionul Municipal din splaiul Independenţei, casieria din Piaţa Nord şi cea de pe strada I.C. Brătianu din Ostroveni. Totodată, sunt puse la dispoziţie mai multe modalităţi de plată on-line - secţiunea ”Servicii electronice” de pe site-ul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea la adresa www.primariavl.ro, site-ul Direcţiei Economico-Financiare locale www.taxermvl.ro sau portalul ghiseul.ro.
Pentru al patrulea an consecutiv, nivelul obligaţiilor datorate bugetului local nu a fost majorat, singurele influenţe pentru 2024 (conform HCL nr. 369/2023) au venit din obligaţia legală a tuturor primăriilor de indexare a unora dintre impozite cu indicele de inflaţie de 13,8%.