În ultima perioadă, pe fondul utilizării tot mai frecvente a materialelor pirotehnice ilegale, echipajele Direcţiei Poliţiei Locale din cadrul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea au depistat mai multe astfel de situaţii ce intră sub incidenţa Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Ca urmare, au fost aplicate 17 sancţiuni constând în avertismente sau în amenzi în valoare de câte 500 de lei, iar produsele pirotehnice găsite asupra celor vinovaţi au fost confiscate.
Poliţia Locală a Municipiului va continua aceste acţiuni în zilele din preajma Revelionului şi recomandă tuturor râmnicenilor ca în situaţia în care constată astfel de fapte să le reclame imediat apelând linia telefonică gratuită TelVerde – 0800 809 809.