Acesta a fost cadoul educativ-cultural şi chiar social, pe care Cluburile Rotary Râmnicu Vâlcea, Rotary ”Cozia” şi Rotary ”Râmnic”, l-au oferit celor peste 300 de copii prezenţi luni, 18 decembrie la ora 17.00 în sala Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea.
O iniţiativă demnă de un ONG de elită, o iniţiativă care a început la Balul Rotary (pe 25 noiembrie) unde rotarienii şi invitaţii acestora au licitat obiecte de artă şi obiecte de valoare, şi, în urma donaţiilor, din suma rezultată a fost achitat integral concertul susţinut de prestigiosul ansamblu orchestral Johann Strauss Ensemble din Viena dirijat de maestrul de renume internaţional Russell McGregor.
Selecţia copiilor prezenţi s-a făcut în spirit rotarian din dorinţa de a ajuta în mod real comunitatea în care îşi desfăşoară activitatea cele trei cluburi, astfel că la concert au participat copii cu vârste între 6-16 ani, respectiv copii de la diverse grădiniţe, de la diverse şcoli şi de la asociaţii cunoscute pentru ajutorul pe care îl oferă copiilor de diverse categorii sociale.
Acest tip de acţiune rotariană îşi propune să sensibilizeze şi să implice pe viitor cât mai mulţi oameni care înţeleg să ajute necondiţionat orice act cultural de calitate, pentru ca viitorii adulţi să formeze o societate mai educată, mai civilizată şi mai cultivată din toate punctele de vedere.
De apreciat efortul organizatoric al echipei Filarmonicii ”Ion Dumitrescu ” unde, în aceeaşi seară, prestigioasa orchestră vieneză împreună cu orchestra filarmonicii vâlcene a concertat pentru publicul adult prezent în număr maxim în sala Lahovari.
Şi de această dată Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a sprijinit această acţiune de excepţie.