Administraţie

Peste 70 de milioane euro, pentru modernizarea celui mai lung drum din Vâlcea!

Cel mai lung drum din judeţ va fi reabilitat de Consiliul Judeţean!

Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, a semnat astăzi, alături de directorul general al ADR S-V Oltenia, Alexandru Stănescu, contractul de finanţare pentru modernizarea celui mai lung drum din judeţul Vâlcea.

Este vorba despre drumul judeţean 676, care porneşte din Cerna-Vaideeni, şi ajunge la Irimeşti, în Bălceşti, traversând opt localităţi din judeţul Vâlcea, respectiv: Vaideeni, Slătioara, Stroeşti, Copăceni, Lăpuşata, Roşiile, Tetoiu şi Bălceşti.

Circa 71,6 milioane euro se vor investi pentru modernizarea celor 74 km, cât măsoară DJ 676, precum şi pentru reabilitarea unui sector de 2,6 km din DJ 676 B, care face legătura cu DN 65 C, pe teritoriul comunei Lădeşti.

Pentru realizarea acestui obiectiv de investiţii, Consiliul Judeţean Vâlcea a obţinut finanţare prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, fiind proiectul care a primit cei mai mulţi bani prin acest program.

Principalele lucrări ce vor fi executate sunt complexe şi cuprind: asfaltarea a 76,663 km de drum, modernizarea a 19 poduri, construirea a 175 de podeţe tubulare, amenajarea a 3.770 accesuri la proprietăţi, a 36 staţii de autobuz, precum şi rigole carosabile, trotuare şi ziduri de sprijin etc.

“Comparativ cu alte proiecte, de această dată, vom putea demara lucrările imediat după atribuirea contractului, în urma procedurii de licitaţie, întrucât proiectul tehnic este deja realizat, iar autorizaţia de construire este emisă. Sperăm să avem parte de un constructor serios şi implicat, care la sfârşitul celor 4 ani de implementare a proiectului, să ne pună la dispoziţie o lucrare trainică şi de calitate. Le mulţumesc pentru prezenţă reprezentanţilor ADR S-V Oltenia şi primarilor celor 9 localităţi beneficiare, partenerii noştri în acest proiect. Mă bazez pe sprijinul lor pentru a duce la bun sfârşit acest proiect atât de important pentru noi toţi”, a precizat Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.










 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...