Opinii

 

Eveniment literar

La Râmnicu Sărat, pe 17 noiembrie 2023, la Biblioteca Municipală Corneliu Coposu a fost prezentat un nu număr al publicaţiei Cugetarea Europeană , alături de o carte de Medicină Preventivă, Sănătatea Vârstnicilor, precum şi volumele Trezirea Dragonului şi Ultima Ardere pe Rug, cărţi despre care a vorbit cu eleganţă şi competenţă criticul literar Ion Predescu. Sala s-a dovedit neîncăpătoare pentru auditoriul format aproximativ jumătate din elevi , cei mai mulţi de la Colegiul Ştefan cel Mare. Programul pentru ziua următoare ( Vizita şi slujba de pomenire de la închisoare, depunerea de coroane la monumentul închinat lui Corneliu Coposu şi deschiderea Expoziţiei dedicate lui Iuliu Maniu în sediul Primăriei ) a fost anunţat de Ancuţa Dobrotă.

Cugetarea Europeană a publicat in acest număr un amplu articol despre Spiru Haret, român moldovean de viţă veche, despre care s-a spus cu totul eronat că ar fi armean. Scrisoarea Mitropolitului Vladimir al Chişinăului şi întregii Moldove către Patriarhul Chiril de la Moscova, prin care anunţă ieşirea din relaţia de dependenţă şi apropierea de Patriarhia Română beneficiază de un spaţiu amplu.

Ziarele din România se împuţinează pe zi ce trece, fapt regretabil, în contrast cu presa din ţările africane., în fiecare dintre aceste state apărând circa 30 şi chiar 40 de ziare, cu tiraje consistente. Apreciem ca deosebit de importantă vizita Preşedintelui României Klaus Werner Johannis în mai multe state africane, menită să ,,readucă ţara noastră pe radarul african”, acolo unde , înainte de 1989, Romania deţinuse un loc privilegiat. Nu puţini membri ai guvernelor respective cunosc limba română, pe care au deprins-o la noi în ţară unde au beneficiat de burse. Africa este asaltată de şefi ai ţărilor UE, Preşedintele Franţei şi Premierul Germaniei excelează, iar discuţiile la nivel prezidenţial deschid calea celor care, în acest siaj, urmează să stabilească relaţii economice şi culturale. Televiziunile private , plătite din banii noştri care ajung pe calea fondurilor parlamentare mai cu seamă prin PSD, duc o campanie de defăimare a preşedintelui, în scopuri electorale şi pentru a abate atenţia de la marea corupţie, fapt profund dăunător prestigiului şi intereselor ţării.

La Biblioteca Municipală, majoritatea celor prezenţi au format-o elevii şi seniorii, categorii cărora PNŢ Maniu Mihalache îşi concentrează electiv atenţia. Durata de viaţă a românilor este cu peste 7 ani mai scurtă decât media europeană, deoarece sistemul de sănătate este scăpat de sub control, dezorganizat, iar risipa fondurilor alocate este enormă. Scandalul vaccinurilor este doar o faţetă. În cadrul acestui sistem, vârstnicii şi copiii sunt profund neglijaţi.

În privinţa educaţiei tinerelor generaţii situaţia este lamentabilă în domeniul civismului, ecologiei şi educaţiei politice , unde contrastul faţă de oricare altă ţară civilizată este strident. Democraţia Greciei Antice se baza pe dezbateri, marile lor amfiteatre sunt încă mărturii, civilizaţia romană acorda o mare atenţie discutării a ceea ce ei numeau Contradicţii, în timp ce la noi, comanda PSD-istă interzice astfel de discuţii, liceele nu au invitat foşti deţinuţi politici sau dizidenţi, nici oameni de artă, scriitori , în general vârfuri intelectuale care să-i deprindă pe tineri cu modul independent şi creator de gândire. Cei care ating vârsta de 18 ani nu se prezintă la vot deoarece nu cunosc mai nimic despre doctrinele politice, unii nu au auzit de creştin-democraţie, de pildă, cea mai tânără şi viguroasă ideologie care domină ţările vest europene şi le-a asigurat progresul. În toate ţările est europene, foste sateliţi ai Uniunii Sovietice, PSD nu a mai intrat la ultimele alegeri in parlamentele respective, fiind perceput ca urmaş al comuniştilor, partid al eşalonului doi. Cum e posibil ca, la noi, foşti membri ai CC al UTC (pepiniera de cadre comuniste) să ajungă miniştri, tocmai la Sănătate, urmând apoi fiul lui Alexandru Rafila, acel general venit pe tancurile sovietice care a înecat în sânge revolta ţăranilor faţă de colectivizare, sau, tot fiu de general de securitate, un Sorin Câmpeanu să ajungă ministru la Educaţie?

Ioan Aurel Pop, Preşedintele Academiei României, a lansat foarte recent un disperat apel pentru înlocuirea clasei politice actuale, incompetente şi corupte, cu oameni politici demni, cinstiţi şi cu dragoste de ţară.

Iuliu Maniu a susţinut ferm că un om politic trebuie să fie de o moralitate impecabilă. A dovedit acest lucru în întreaga sa viaţă, la fel cum a făcut-o un alt mare martir, Ion Mihalache. Thomas Morus consideră că legătura dintre politică şi morală este indisolubilă. Pentru Partidul Naţional Ţărănesc Maniu Mihalache acest deziderat este fundamental. Politica nu se face pentru îmbogăţire, iar modelul PSD-ist al dezvoltării judeţului Vaslui de pildă este total opus concepţiei PNŢMM.
Problemele de stringentă actualitate politică a fost discutată şi epigramatic.

DEFORMA PENSIILOR
Etimologic, o reformă/Este ceva făcut de formă/Iar banii curg pe-această cale/Spre cei cu pensii speciale.

DEFICTUL BUGETAR
Bugetul crapă, nu mai poate/ Vor fi măsuri excepţionale:/Se taie pensiile, toate !/Rămân doar cele speciale.
Parlamentul a respins legalizarea caselor de toleranţă (modelul Olandez) : Nu din motive de decenţă/ Dar prea ne-ar face concurenţă.

În final s-a arătat importanţa sprijinirii producătorilor români şi s-au oferit mostre ilustrative pentru acest deziderat.

Elevii care au participat la acest eveniment literar s-au regăsit şi în a doua zi la Expoziţia dedicată lui Iuliu Maniu.

A consemnat Corneliu Zeana

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...